Guvernul Japoniei va propune un buget record pentru anul fiscal viitor, de peste 800 miliarde dolari, dar reușește să taie împrumuturile pentru al treilea an, au declarat oficiali guvernamentali, în timp ce prim-ministrul Shinzo Abe încearcă să mențină o creștere într-un moment dificil pentru ţara cea mai greu lovită de criza datoriilor în lumea industrială, scrie portalul de ştiri Business Insider.
Al treilea buget anual de când Abe a ajuns la putere, la sfârșitul anului 2012, subliniază de asemenea efortul lui de a menţine costurile sociale pentru o societate în curs de îmbătrânire rapidă, în timp ce alte bugete, cum ar fi cel militar, au crescut discreţionar.
Proiectul de buget de 813 miliarde dolari al guvernului Shinyo Abe aferent exercițiului din aprilie, care urmează să fie aprobat miercuri de Cabinet și prezentat într-o sesiune viitoare a Parlamentului, a fost majorat de la o cota mai redusă iniţial, au declarat cei doi oficiali pentru Reuters.
Dar restrângerile bugetare și o creștere a veniturilor fiscale, în condiţiile în care economia japoneză îşi revine cu greu, permit guvernului să reducă emiterea de obligațiuni cu 4,4 trilioane de yeni la 36,9 trilioane, cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani, au declarat oficialii.