Acţiunea survine la o zi după ce China a anulat manifestările pentru marcarea a 40 de ani de la normalizarea legăturilor dintre cele mai mari economii ale Asiei şi în timp ce oficiali din Partidul Comunist Chinez, care urmau să sosească luni la Tokyo, în încercarea de a calma tensiunile dintre cele două ţări, şi-au anulat vizita.

Potrivit Xinhua, două nave de supraveghere civile au efectuat o misiune de patrulă în apropierea insulelor disputate. Un vas pescăresc de patrulă a fost, de asemenea, detectat în interiorul apelor revendicate de Japonia, a anunţat Garda de coastă japoneză.

Japonia a anunţat că a depus un protest oficial. Relaţiile chino-nipone s-au deteriorat după ce Japonia a cumpărat trei dintre insulele nelocuite ale arhipelagului numit Senkaku în Japonia şi Diaoyu în China, la începutul acestei luni, declanşând masive proteste antinipone în oraşe din China.
Sursa: Agerpres