Japonia a înregistrat o creştere de 1,1% a Produsului Intern Brut (PIB) în ultimele trei luni ale anului trecut, în raport cu trimestrul anterior, datorită revenirii cererii interne şi a investiţiilor companiilor, transmite Reuters.
Mai mulţi analişti intervievaţi de Reuters anticipau un avans economic de 0,9% pentru perioada octombrie-decembrie 2009. Cererea internă a adus o contribuţie de 0,6 puncte procentuale la PIB, primul aport din ultimele şapte trimestre.
Cu un PIB nominal de 5.075 milliarde de dolari în 2009, Japonia rămâne pe locul al doilea în topul celor mai mari economii ale lumii, în faţa Chinei, care a realizat în 2009, un PIB de 4.900 milliarde de dollari.
Consumul privat a crescut cu 0,7% în ultimele trei luni din 2009, comparativ cu 0,6% în trimestrul anterior. Investiţiile companiilor au avansat cu 1%, prima evoluţie pozitivă după primul trimestru din 2008.
Ministrul de Finanţe, Naoto Kan, a declarat luni că autorităţile de la Tokyo nu pot rămâne optimiste referitor la situaţia economiei, deşi riscul unei alte recesiuni nu mai este actual. Noul executiv se îndepărtează de politica fostului guvern şi se axează, pentru stimularea economei, pe sprijinirea consumului privat, şi mai puţin pe proiecte publice.
Totodată, guvernul nipon încearcă să determine banca centrală să ia mai multe măsuri pentru a lupta contra deflaţiei.
SURSA: Mediafax