Economia Japoniei a scăzut pentru al treilea trimestru consecutiv, în condiţiile în care cheltuielile de consum şi producţia industrială nu şi-au revenit după cutremurul din martie, transmite AP.
Produsul intern brut a înregistrat o scădere de 1,3% în trimestrul II 2011 comparativ cu perioada similară din 2010, a anunţat luni guvernul japonez.
Datele despre PIB au generat însă la Tokyo un oarecare optimism, scăderea economică aşteptată fiind mult mai mare. Un sondaj agenţiei de presă Kyodo printre analiştii economici indica o contracţie economică de 2,6%.
Faţă de trimestrul anterior, economia japoneză a scăzut cu 0,3%. Cheltuielile de consum au scăzut cu 0,1 procente, iar investiţiile companiilor au urcat cu 0,2%.