Tabloul dezolant al dezastrului provocat de seismul şi tsunami de la 11 martie din Japonia, care a ilustrat forţa naturii, începe să fie înlocuit de uimitoarele imagini ale lucrărilor de reconstrucţie, a căror viteză incredibilă este relevantă pentru capacitatea acestei ţări de a se întoarce la normalitate - relatează în ediţia de joi cotidianul britanic Daily Mail.
Muncitorii japonezi au început la 17 martie să reconstruiască un tronson din autostrada Great Kanto din Naka /prefectura Ibaraki/, unde după cutremur apăruse un crater, iar în şase zile a fost gata, urmând să fie redeschisă traficului joi.
Mare parte dintre angajaţii japonezi s-au întors la lucru chiar a doua zi după cutremur, iar o parte din afacerile din prefecturile cele mai afectate de seismul cu magnitudinea 9 şi de valurile seismice, mai ales în nord-est, şi-au reluat deja activitatea.
Viteza de recuperare a economiei nipone i-a determinat de altfel pe investitori, inclusiv pe unul din cei mai bogaţi oameni din lume, americanul Warren Buffett, să remarce că dezastrul a creat o ocazie de cumpărare de active japoneze.