Dimensiunile transformarii Japoniei au fost in mare masura subestimate. Observatorii straini au avut tendinta sa priveasca modesta crestere a produsului intern brut ca pe o evidenta a stagnarii; ei nu au sesizat numeroasele schimbari, bine venite, ale caror prime efecte sunt ca induc o contractare a economiei. Mai grava a fost incapacitatea guvernului de a aprecia anvergura a ceea ce se intamplau. Acest fapt a avut drept rezultat o serie de erori politice regretabile, al caror cost a devenit evi
Dimensiunile transformarii Japoniei au fost in mare masura subestimate. Observatorii straini au avut tendinta sa priveasca modesta crestere a produsului intern brut ca pe o evidenta a stagnarii; ei nu au sesizat numeroasele schimbari, bine venite, ale caror prime efecte sunt ca induc o contractare a economiei. Mai grava a fost incapacitatea guvernului de a aprecia anvergura a ceea ce se intamplau. Acest fapt a avut drept rezultat o serie de erori politice regretabile, al caror cost a devenit evident in 2001.
In 2002, administratia lui Junichiro Koizumi, popularul premier al Japoniei, se va trezi cu pericolul deflatiei (reducerii preturilor). Aceasta va produce o schimbare catre o evidenta politica de inviorare economica. Trasaturile esentiale ale acesteia vor include o tinta a inflatiei, o injectie de fonduri publice in sistemul bancar, un yen mai slab si o revitalizare a pietei constructiilor de locuinte. Intre timp, cele mai valoroase companii japoneze isi vor accelera propriile programe de restructurare, ceea ce va conduce la un val de fuziuni, transmiteri de active de la unele companii la altele nou-infiintate si achizitii de actiuni de la parteneri. In final, pretul activelor se va stabiliza. Rolul de gazda a Campionatului Mondial de Fotbal va restabili increderea in sine, cam zdruncinata, a natiunii japoneze.
Metamorfoza Japoniei, de la orientarea economiei spre productie, un grad inalt de economisire si investitii masive, catre o economie orientata spre servicii este condusa nu de politicieni, ci de catre sectorul privat.
Unul din cele mai evidente semne de progres a fost reorientarea folosirii fortei de munca, din productie spre servicii. Pe masura ce marile fabrici ale Japoniei si-au restructurat operatiunile – prin mutarea productiei in strainatate, reducerea retelelor de furnizori si rationalizarea distributiei -, zonele puternic industrializate au suferit concedieri feroce.
Intr-un caz clasic de distrugere creativa, falimentele au explodat, in timp ce marjele de profit ale corporatiilor au crescut. Nu doar sectorul industrial a suportat greul. Sectorul constructiilor, altadata echivalent in Japonia cu cel militar-industrial in America, in ceea ce priveste influenta politica, a fost greu lovit de scaderea cererii private si restrangerea lucrarilor publice. Drept rezultat, registrul de comenzi al celor mai mari 50 de companii de constructii se afla la cea mai joasa rata in raport cu produsul intern brut din ultimii 30 de ani.
Timp de multe decenii, marile centrale de energie electrica au fost, asemenea companiilor de constructii, instrumente de management economic. Scopul programelor lor de investitii masive a fost sa determine cresterea economiilor regionale si sa mentina fluxul de comenzi catre producatorii de bunuri de capital. Dar si aici a existat o miscare spre eficienta capitalului si profituri. Din 1993, cei mai importanti producatori de energie au redus investitiile de capital cu o treime, iar companiile furnizoare de utilitati au fost detronate, de catre firmele de telecomunicatii, din pozitia de cei mai mari cheltuitori de bani din Japonia.
Ca si in tarile occidentale, cresterea sectorului serviciilor are o profunda implicatie culturala. Era salariatului samurai, cel care oferea o loialitate absoluta in schimbul sigurantei unui loc de munca permanent, s-a sfarsit. Barbati de varsta mijlocie se trezesc disponibilizati, adesea neavand abilitatile necesare pentru a gasi noi oportunitati. Proportia muncitorilor care lucreaza part-time a crescut dramatic, de la 12% in 1998 la 24% in 2000. Rata somajului pentru barbatii intre 45 si 54 de ani s-a marit, in timp ce pentru femeile intre 25 si 34 de ani s-a micsorat. Nu e deci de mirare ca Ginza si Akasaka, traditionalele carciumi frecventate de catre cei cu conturi de cheltuieli mari, sunt in criza, in timp ce Odaiba si Harajuku, ca si alte zone favorite ale asa-numitilor „freeteri” (muncitori care lucreaza in regim de colaborare) clocotesc de viata.
Schimbarea comportamentului consumatorului este ilustrata de succesul ametitor al lantului de magazine de imbracaminte Uniqlo, care s-a desprins in ultimii trei ani din anonimat, ajungand la stadiul de cel mai de succes detailist. Profiturile sale de cate 100 miliarde yeni (830 milioane USD) anual depasesc profiturile primelor zece cele mai mari lanturi de magazine luate impreuna. Uniqlo este cel mai vizibil dintr-un grup numeros de lanturi de magazine aflate in crestere rapida, acoperind totul, de la obiecte de toaleta pana la mobila, de la ochelari pana la relicve budiste. Grupuri straine de detailisti, cum sunt The Gap, Carrefour si Starbuks, isi cladesc o prezenta notabila in Japonia, iar comercianti de marfuri de lux, ca Gucci si Bulgari, a caror piata tinta sunt femeile tinere, si mai putin barbatii de varsta mijlocie, cu greu sesizeaza presupusa stare de slabiciune a consumului. Atat detailistii straini cat si cei japonezi nou-aparuti au tendinta evidenta de a apela la surse/furnizori din strainatate. Acest lucru a venit in sprijinul unei importante cresteri a importurilor, de pana la 60% in ultimii opt ani, fata de o crestere de doar 25% a exporturilor in aceeasi perioada.
De ce persista totusi sentimentul de indispozitie, in ciuda numeroaselor schimbari pozitive? Raspunsul este ca accentul pus pe profitabilitate, flexibilitate si eficienta are implicatii deflationiste. In particular, diminuarea investitiei de capital de la 22% din PIB in 1990 la 14% in 2001 a accentuat excedentul cronic de capital din Japonia. Puneti laolalta accentuarea deflatiei, un sector corporativ puternic constrans si un sistem bancar slab controlat si subcapitalizat si veti obtine reteta unei crize financiare aproape permanente.
Cand economia mondiala era infloritoare, iar marii producatori incasau profituri frumoase in afara granitelor, cei ce elaborau strategiile Japoniei se pacaleau singuri socotind ca nu se impun contramasuri radicale. Au fost necesare o incetinire globala simtitoare si un colaps in exporturi pentru a zdruncina impasibilitatea strategilor economici.
Administratia Koizumi a venit la putere cu o agenda de tipul „mai intai durerile si apoi castigul”, foarte populara in randul unui electorat deziluzionat. In 2002, administratia isi va mentine temele cheie, respectiv de a pune capat ingineriilor financiare legate de lucrarile publice si de a tine sub control posibilitatile de rascumparare a datoriilor detinute de debitorii importanti politic. Totusi, pe masura ce „durerile” se amplifica, guvernul va incuraja economia. Puneti toti acesti factori laolalta, si 2002 va fi un an constructiv pentru Japonia. Ca de fiecare data, intelepciunea populara traditionala este un slab consilier pentru viitor. Inca o data, o Japonie mai flexibila, mai dura si mai dinamica se ridica din nou in picioare.
Ghiciti care va fi economia cu cea mai mare rata de crestere. China? Cu 7%, ea va straluci in Asia, dar FMI pariaza pe Guineea Ecuatoriala, cu 24%. Daca pacea se instaleaza in Afganistan, ajutoarele vor induce un boom economic.
Peter Tasker