Jean de la Craiova a povestit, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena Stars, detalii importante din trecutul său. Cunoscutul cântăreț a susținut că a fost la un pas să își schimbe religia. Asta pentru că, Jean de la Craiova se trage dintr-o familie de evrei. În ciuda acestui lucru, manelistul nu a putut accepta să se convertească la iudaism.
Jean de la Craiova este cunoscut de o țară întreagă. Chiar toată lumea a auzit de numele său, nu mulți știu el este jumătate evreu. Potrivit spuselor sale, mama lui era evreică. la un moment dat, s-a pus problema să se convertească la iudaism. Jean de la Craiova a susținut însă că nu a putut face acest pas, credința în religia în care s-a născut l-a făcut să refuze orice idee în acest sens.
Jean de la Craiova: Aș fi fost cetățean israelian cu acte
„Cred că fiecare om are o religie a lui. Eu sunt ortodox și trebuie să ai credință. Eu am un principiu: Dacă există Dumnezeu și ai credință cu atât mai bine, nu ai nimic de pierdut. E bine să crezi pentru că mai devreme sau mai târziu te va ajuta în ceea ce îți propui.
Eu sunt un tip credincios, îmi place sa călătoresc în foarte multe țări cu multă istorie. Bunicii mei sunt evrei, au fost deportați, au fost la Auschwitz. Nu am vrut să îmi schimb religia.
Am căzut de comun acord să păstrăm cetățenia de români, aș fi fost altfel cetățean israelian cu acte. După mamă se spune că ești evreu, după tată nu ești considerat evreu. Iar bunica din partea mamei, evreică.”, a spus Jean de la Craiova, în exclusivitate pentru Antena Stars.
Sursa foto: Facebook