Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet, a declarat vineri că a vizitat platforma SC Azomureş SA, deţinută de concernul elveţian Ameropa, unde a constatat că lucrările de investiţii în tehnologii nepoluante sunt în grafic şi speră ca la începutul anului viitor acestea să fie inaugurate, astfel încât compania să devină printre cele mai bune din Europa în protejarea mediului înconjurător.
'Am profitat de această ocazie nu doar pentru a vizita autorităţile locale, dar de asemenea să vizitez una dintre cele mai mari investiţii elveţiene în România, Azomureş. Şi de a avea nişte informaţii cu privire la lucrările care se derulează acolo pentru modernizarea acestei platforme chimice. Sunt foarte mulţumit să văd că lucrările se desfăşoară după cum au fost programate, sunt în grafic, şi să sperăm că locuitorii de aici vor mai suporta efectele emisiilor de la Azomureş doar câteva săptămâni sau luni. Având în vedere că în curând va începe un nou proces veţi avea ocazia să vedeţi nişte îmbunătăţiri semnificative în acest sens. Sperăm să ne reîntâlnim anul viitor pentru a inaugura acest nou complex şi pentru a celebra una dintre cele mai bune companii în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător şi economisirea energiei din Europa', a afirmat Jean-Hubert Lebet.
Diplomatul elveţian a precizat că principalul acţionar al Ameropa, (Andreas Zivy, proprietarul holdingului Ameropa, n.r.) are posibilitatea de a continua investiţiile de pe platforma Azomureş 'şi este aici pe termen lung, nu pentru a vinde sau a specula'.
'Este aici pe termen lung, având în vedere că este o investiţie pe termen lung, are încredere în România şi are încredere în Târgu Mureş', a subliniat diplomatul elveţian.
Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a arătat că în cadrul discuţiilor de vineri cu autorităţile locale din Târgu Mureş şi cu cele judeţene, ambasadorul Jean-Hubert Lebet a abordat problema Azomureş şi a promis că în luna ianuarie vor fi inaugurate tehnologiile nepoluante.
'L-am avut oaspete pe domnul ambasador al Elveţiei, domnul ambasador ne-a prezentat buna colaborare dintre Elveţia şi România. Sigur, a fost abordată şi problema combinatului Azomureş care este în judeţul Mureş printre cei mai mari investitori elveţieni. Avem promisiunea domnului ambasador, ca de altfel şi a conducerii Azomureş, că toate investiţiile vor fi finalizate până la 31 decembrie. Domnul ambasador a promis că o să ne întâlnim în ianuarie 2016, la inaugurare, deci toate lucrările vor fi finalizate în termen şi a făcut apel la înţelegere din partea populaţiei Târgu Mureşului, rugând-o să mai suporte aceste câteva luni cât combinatul funcţionează în legalitate, rugând cetăţenii să suporte aceste câteva luni până în 31 decembrie, când investiţiile de mediu vor fi finalizate, astfel încât cetăţenii Târgu Mureşului şi din împrejurimi să nu mai fie supuşi acestei poluări. Combinatul se va încadra atunci în cerinţele naţionale şi europene de mediu', a precizat Goga.
Potrivit prezentării făcute de Azomureş, în urma investiţiilor în valoare de peste 230 milioane de euro, Ameropa Holding urmăreşte, pe lângă respectarea normelor de protecţia mediului, mărirea capacităţii de producţie la 1,5 milioane de tone de îngrăşăminte anual, de la 1,3 milioane de tone cât produce în prezent şi reducerea consumului energetic.
În cadrul investiţiei, combinatul şi-a asumat îndeplinirea tuturor cerinţelor de mediu referitoare la instalaţiile de amoniac prevăzute în Autorizaţia Integrată de Mediu şi documentele BAT (Best Available Technology), reducerea consumului energetic cu 13% prin reducerea consumului specific de gaz metan, modernizarea sistemului de comandă şi control automat al procesului şi al opririlor de urgenţă prin introducerea DCS (sistemul de comandă şi control distribuit) şi mărirea capacităţii de producţie a fiecărei instalaţii de la 900 tone pe zi în prezent, la 1.050- 1.450 tone pe zi.
În planul de investiţii al Azomureş figurează construirea unei Camere de Control Centralizat a instalaţiilor Amoniac şi Uree, modernizarea turnurilor de granulare de la instalaţiile Azotat de Amoniu I, II şi III, modernizarea turnului de granulare NPK, modernizarea sistemului de evacuare a apelor uzate şi un proiect de creştere a eficienţei energetice, care să ducă la economii de energie electrică de 14.000 MWh în fiecare an.
Mişcarea Civică Târgu Mureş a iniţiat pe 3 iunie o petiţie online pentru comisarul european pentru Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit, Karmenu Vella, şi a sesizat Ministerul Mediului cu privire la poluarea produsă de Azomureş.
Mai mulţi locuitori ai municipiului Târgu Mureş au depus la instituţiile de protecţia mediului de la începutul anului 80 de sesizări cu privire la poluarea atmosferică şi fonică.
Prin petiţia care a adunat peste 3.900 de semnături se solicită comisarului european efectuarea unor investigaţii amănunţite asupra cazului, care să stabilească dacă acest combinat poate funcţiona fără impact asupra sănătăţii populaţiei.
Pe lângă nemulţumirile exprimate în mediul virtual, UDMR Mureş a avansat ideea organizării unui referendum local pentru închiderea SC Azomureş SA, iar o organizaţie de revoluţionari şi-a exprimat intenţia organizării unui miting de protest împotriva societăţii. AGERPRES