Jean Maurer și pregătirea lui Nicu Ceaușescu pentru transferul de putere de la Nicolae Ceaușescu

Jean Maurer a fost prezent în podcastul „Istoria Secretă”, de pe canalul de YouTube al EVZ Capital. Fiul lui Ion Gheorghe Maurer a spus în cadrul emisiunii că exista un plan potrivit căruia Nicu Ceaușescu urma să preia funcții importante în partid.

„După ce s-a despărțit de familia Mizil, a început să vină din ce în ce mai mult pe la mine. Ne cunoșteam oricum de când eram copii și am fost împreună tot timpul. (…) Eu i-am reproșat de ce nu vine cu Poliana (n.r. soția lui Nicu Ceaușescu). Iar el mi-a spus foarte clar: «Nu am ce să vin cu fraiera aia, nici nu o suport. M-am căsătorit cu ea, pentru că există un proiect, un plan…» Într-un fel, el trebuia să aibă o viață așezată, cu familie, cu soție, eventual, copil, pentru că era cumva în proiectul familiei, a lui taică-su, cel puțin, Nicu urma să preia funcții importante în partid.”, a povestit Jean Maurer la podcastul EVZ Capital Istoria Secretă.

Activitatea lui Nicu Ceaușescu a fost apreciată la Sibiu, însă în restul țării milioane de români trăiau în frig și în întuneric

„Era acceptat și pot să vă spun că el a fost șeful șantierului de tineret la canalul Dunăre-Marea Neagră și avea niște păreri și soluții extraordinare, pe care taică-su i le-a acceptat și l-a și lăudat public în diferite ședințe. A pus-o pe gânduri pe ea. Ăsta a fost motivul pentru care în 1985 a trecut ideea să învețe meseria de la talpa țării, ca prim-secretar la Sibiu.”, a mai spus fiul premierului comunist Ion Gheorghe Maurer.

Activitatea lui Nicu Ceaușescu a fost apreciată la Sibiu, însă în restul țării milioane de români trăiau în frig și în întuneric.

„Taică-miu vedea și îi spunea lui Ceaușescu la un moment dat: «Nu te mai duce în piețe să vezi la Ziua Recoltei maldărele de fructe și de legume, pentru că alea în momentul în care ai plecat se iau și se duc înapoi. Trebuie să afli lucrurile care sunt reale.» Foarte multe lucruri Ceaușescu nu a știut”, e de părere Jean Maurer.