Acesta are și probleme cu inima, care mai funcționează doar 30% și are nevoie de medicamente și alimente, iar acest lucru este foarte greu de realizat în cele două ore pe care le are le dispoziție.
Îndrăgitul actor are o sănătate precară, întrucât este cardiac cronic, anul trecut fiind și operat pe cord deschis. În plus de aceasta, din pensia de 940 de lei pe care o are, 1.000 de lei îi lasă la farmacie în fiecare lună.
„Sunt pensionar și am 67 de ani. Vă întreb, pe ce principii s-a dat legea ca cei trecuți de 65 de ani să stea în casă și au voie doar 2 ore să iasă din casă? Covid-19 ăsta are limită de vârstă? Pe ăla de 64 de ani sau mai tânăr nu-l ia? Căci din declarațiile și tot ce arată la televiziuni sunt de toate vârstele îmbolnaviți cu COVID-19.
Deci, care e criteriul de vârstă fixă de 65 ani și peste? Apoi, dacă sunt singur și nu am pe nimeni, bolnav cardiac cronic (ultim grad) am nevoie de alimente, de medicamente, pe care trebuie să le cumpăr, nu pot coborî sa le iau, făcând foamea și ducând lipsa strictului necesar decât așteptând ca pușcăriașii ora de ieșire la aer.
Cine a gândit această lege, înainte de a o pune în practică, nu s-a gândit la cei neajutorați”, a declarat Jean Paler pentru Click.