Piaţa românească de media şi advertising valorează, în prezent, aproape 560 milioane de euro, iar 200 de societăţi specializate în crearea de brand îşi desfăşoară activitatea în România, a declarat Jean Valvis, preşedintele Valvis Holding şi creatorul unor mărci autohtone, precum Dorna, La Dorna sau AquaCarpatica.
" Există, din fericire, azi în România o industrie la nivel de media cu valoare de cumpărare de 360 milioane euro. La nivel de creativitate, se mai adaugă valoarea advertisingului pur, de 196 milioane euro. Din datele pe care le am, reiese că în România există 200 de societăţi de advertising din care 80 sunt importante şi alte 43 au noţiunea de full service, adică fac campanii de la zero", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Valvis Holding.
Potrivit omului de afaceri, pentru a exista concurenţă pe piaţă este nevoie de valoare adăugată. "Fără valoare adăugată nu au cum să ai concurenţă pe piaţă. Am 236 de branduri depuse la OSIM, chiar dacă nu le folosesc. Când am oportunitatea de a face un nou brand, acţionez.", a spus Valvis.
Valvis a făcut aceste declaraţii în cadrul primei ediţiii a Forumului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România care are loc la Romexpo. Conform organizatorilor, în cadrul evenimentului va fi organizată şi o expoziţie de produse româneşti, în care se regăseşte şi singurul brand autohton înregistrat în Registrul de mărci la nivelul Uniunii Europene, Magiunul de Topoloveni.