Mutare importantă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume! Jeff Bezos, fondatorul gigantului Amazon, va zbura în spaţiu.

Jeff Bezos: De când aveam cinci ani, am visat să călătoresc în spațiu

Afaceristul a anunţat luni, 7 iunie, că va zbura în spaţiu luna viitoare, alături de fratele său, Mark Bezos.

“De când aveam cinci ani, am visat să călătoresc în spațiu. Pe 20 iulie, voi face acea călătorie cu fratele meu. Cea mai mare aventură, cu cel mai bun prieten al meu”, a scris Jeff Bezos pe contul său de Instagram, alături de un scurt videoclip.

“L-am invitat pe fratele meu să se alăture primului zbor, pentru că suntem cei mai apropiați prieteni”, a mărturisit Bezos în clipul respectiv.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Jeff Bezos (@jeffbezos)

Nava New Shepard este construită de compania Blue Origin

Nava spaţială cu care cei doi vor zbura în spaţiu este construită de Blue Origin, compania de explorare spaţială fondată de Jeff Bezos. Va fi prima cursă cu persoane a navei New Shepard (botezată după Alan Shepard, a doua persoană şi primul cetăţean american care a zburat în spaţiu), potrivit BBC.

Potrivit unui comunicat al companiei Blue Origin, licitația pentru unul dintre cele șase locuri disponibile pe nava spațială New Shepard a ajuns la 2,8 milioane de dolari. Iar interesul a fost unul enorm: aproape 6.000 de persoane din 143 de țări şi-au exprimat dorinţa să zboare în spaţiu cu New Shepard. Licitaţia se va încheia pe 12 iunie.

Jeff Bezos a pus bazele Blue Origin în anul 2000. 18 ani mai târziu, el declara într-un interviu că această companie este “cea mai importantă lucrare” a sa.

În luna februarie a acestui an, atunci când a făcut public faptul că va renunţa la funcţia de CEO al Amazon, Jeff Bezos a subliniat că se va implica mai mult în proiectul Blue Origin de acum încolo.

Potrivit estimărilor Forbes, averea lui Jeff Bezos se ridică la aproximativ 186 de miliarde de dolari. Pe lângă Amazon şi Blue Origin, afaceristul american mai deţine şi publicaţia The Washington Post. La finalul lunii trecute, Amazon a cumpărat studiourile de film MGM, într-o tranzacţie evaluată la 8,45 miliarde de dolari.

Sursa foto: Instagram