Acţiunile Amazon au urcat joi dimineaţă cu 1,3%, la 1.065,92 dolari, la Bursa de la New York, astfel încât Bezos are acum o avere estimată la 90,9 miliarde de dolari, faţă de 90,7 miliarde de dolari în cazul lui Bill Gates, cofondatorul Microsoft.
În indicele Bloomberg Billionaires, Bill Gates deţine prima poziţie din mai 2013.
Analiştii se aşteaptă ca Amazon să raporteze venituri trimestriale de 37,2 miliarde de dolari, un avans de 22 faţă de anul trecut.
Între timp, creşterea acţiunilor Facebook Inc l-a ajutat pe cofondatorul Mark Zuckerberg să urce pe locul cinci în topul celor mai norocoşi oameni ai Planetei.
Pe locurile trei şi patru în indicele Bloomberg Billionaires se află fondatorul Inditex, Amancio Ortega, cu o avere estimată la 82,7 miliarde de dolari, şi preşedintele Berkshire Hathaway, Warren Buffett, cu 74,5 miliarde de dolari.
China are 31 de miliardari în indicele Bloomberg, cu 262 miliarde de dolari, în urma SUA, care are 179 de miliardari, care controlează 1.900 miliarde de dolari, şi Germania, ai cărei 39 de miliardari au 281 miliarde de dolari.
AGERPRES