Fondatorul şi CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, va cumpăra o participaţie la startup-ul britanic Beacon, un expeditor digital de mărfuri. Compania britanică a anunţat duminică, 31 mai, că a atras peste 15 milioane de dolari de la investitori, în cadrul unei operaţiuni de strângeri de fonduri de serie A. Printre aceşti investitori se numără şi Jeff Bezos şi firma de investiţii 8VC.
Beacon este un startup înfiinţat în 2018 de către doi foşti directori de la Uber Technologies. Compania se bucură deja de susţinerea fondatorilor Uber, Travis Kalanick şi Garrett Camp, dar şi de a fostului CEO al Google Eric Schmidt. Beacon se ocupă şi de finanţarea lanţurilor de aprovizionare şi oferă date în timp real legate de livrarea de mărfuri şi informaţii referitoare la costurile de transport la nivel global, scrie news.ro.
Beacon, ale cărui servicii de logistică include livrări de mărfuri pe calea aerului sau prin intermediul transporturilor rutiere şi maritime, susţine că banii strânşi de la investitori vor fi investiţi în angajări, tehnologie şi extindere pe piaţă. Pentru moment, cei de la Amazon nu au dorit să comenteze investiţia realizată.
“Odată cu digitalizarea accelerată la nivel global, ca urmare a COVID-19, credem că viitorul transportatorilor tradiţionali de mărfuri este mai precar ca niciodată”, afirmă Fraser Robinson, co-fondator şi CEO al Beacon.