Jeff Bezos își cumpără iaht de jumătate de miliard de dolari! Șeful Amazon şi-a plasat cel mai probabil comanda pentru super-iaht înainte de pandemie.

Trebuie precizat că vânzările de super-iahturi au depăşit orice recorduri în 2020, bogații lumii preferând să se distanțeze social pe jucăriilor lor cu prețuri exorbitante.

Jeff Bezos își cumpără iaht de jumătate de miliard de dolari! Nu a avut până acum o barcă proprie

CEO-ul Amazon, Jeff Bezos ar urma să îşi cumpere un iaht personalizat de 127 de metri de la constructorul naval olandez Oceanco, potrivit unui fragment din viitoarea carte a lui Brad Stone, „Amazon Unbound”..

Bezos ar fi comandat şi un al doilea ”iaht de susţinere” mai mic, care va include propriul heliport. Iubita lui Bezos, Lauren Sanchez, este pilot de elicopter şi Stone raportează că Bezos a luat şi el lecţii de zbor.

Costul estimat al navei, care nu include şi iahtul de susţinere, se ridică la peste 500 de milioane de dolari, potrivit Bloomberg.

În timp ce iahturile masive sunt adesea un accesoriu pentru mega-bogaţi, Bezos, care este cea mai bogată persoană din lume, cu o avere în valoare de 193 miliarde de dolari, nu a avut până acum o barcă proprie, arată adevarul.ro.

O fotografie virală în 2019 susţinea că Bezos era proprietarul unui iaht de 400 de milioane de dolari cunoscut sub numele de „Flying Fox”. Amazon a negat că nava îi aparţine lui Bezos.

Preţul acţiunilor Amazon a crescut cu 75% în 2020

Preţul acţiunilor Amazon, principala sursă a averii lui Bezos, a crescut cu 75% anul trecut în contextul creşterii masive a vânzărilor online din cauza pandemiei de COVID-19 şi a entuziasmului Wall Street pentru acţiunile tech.

Fondatorul Amazon şi-a plasat cel mai probabil comanda pentru super-iaht înainte de pandemie însă vestea extravagantei sale noi jucării aduce în lumina reflectoarelor o altă industrie care a beneficiat de pe urma pandemiei.

Vânzările de vapoare – distracţie sigură şi distanţată social pentru cei care şi le pot permite – au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani în SUA, potrivit Asociaţiei Naţionale a Producătorilor Maritimi.

Un analist a declarat pentru Bloomberg că vânzările de super-iahturi au depăşit orice recorduri şi că producătorii de abia fac faţă cererii.

Sursă foto: Dreamstime.