Secretarul general al NATO a declarat luni că forțele suplimentare trimise în estul Alianței, cum ar fi cele din România, au scopul de a monitoriza, a proteja și se asigură că nu va fi o escaladare dincolo de Ucraina. Jens Stoltenberg a punctat că NATO nu este parte a conflictului dar susține Ucraina, un drept prevăzut în carta ONU.
Prezenţa militară a forţelor NATO în Polonia, în România, în Slovacia şi în alte state din partea estică a Alianţei protejează spaţiul folosit de aliaţi pentru a susţine Ucraina, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei conferinţe de presă de la Bruxelles.
NATO trebuie să prevină orice escaladare
Întrebat dacă vede incidentul de vineri în care rachete ruseşti au intrat în spaţiul aerian al Republicii Moldova şi s-au apropiat de spaţiul aerian al României drept un avertisment din partea Rusiei şi dacă există vreo ameninţare pentru rutele de aprovizionare prin care ţările NATO livrează sprijin militar Ucrainei, Stoltenberg a spus că „războaiele sunt periculoase” şi că de aceea este atât de important ca NATO să dea dovadă de vigilenţă pentru a preveni orice escaladare.
„Războaiele sunt periculoase şi pentru că incidentele şi accidentele se pot întâmpla. De aceea suntem atât de vigilenţi la NATO pentru a preveni orice escaladare dincolo de Ucraina”, a spus Stoltenberg în conferinţa de presă din preziua reuniunii miniştrilor apărării din ţările aliate.
Este importantă creșterea prezenței militare în partea estică a NATO
El a spus că acesta este unul dintre motivele pentru care NATO şi-a mărit prezenţa militară în partea estică a Alianţei şi în regiunea Mării Negre încă din toamna lui 2021, înainte de invazia rusă din Ucraina, cu capabilităţi aeriene, navale şi terestre.
„Am făcut acest lucru în parte pentru a monitoriza, a proteja, a ne sigura că nu va fi escaladare dincolo de Ucraina şi pentru a putea gestiona incidente sau accidente care ar putea apărea când avem un război la scară întreagă în vecinătatea noastră în Ucraina”, a explicat secretarul general al NATO.
„Dar bineînţeles că această prezenţă militară a forţelor NATO în Polonia, în România, în Slovacia, în alte ţări din partea estică a Alianţei protejează spaţiul folosit de aliaţii NATO pentru a susţine Ucraina. Şi asta face să fie şi mai importantă creşterea prezenţei noastre în partea estică a Alianţei. NATO nu este parte a conflictului dar susţinem Ucraina, dreptul Ucrainei la autoapărare, este un drept prevăzut în carta ONU şi avem dreptul să susţinem Ucraina”, a mai spus Jens Stoltenberg.