Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a venit, miercuri seară, cu un mesaj important pentru români de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Acesta spune că țara noastră este o țară mândră, democrată și foarte importantă în Europa și în Alianța Nord-Atlantică.
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit, miercuri seară, la Antena 3 CNN, despre războiul dus de Putin în Ucraina, dar și despre România, explicând că țara noastră este un aliat valoros care a contribuit la securitate, apărare colectivă și în misiuni de apărare.
Jens Stoltenberg, mesaj pentru români de 1 Decembrie: România este mândră, democrată, importantă în Europa
Secretarul General al NATO a transmis recent care vor fi efectele pentru securitatea Euro-Atlantică şi acțiunile pe care țările NATO le iau pentru a preveni câștigarea războiului de către Vladimir Putin în Ucraina. Mai mult, acesta a transmis și o serie de informații cu privire la modul în care securitatea în regiunea Mării Negre ar putea fi îmbunătățită. Nu în ultimul rând, el le-a transmis românilor un mesaj de Ziua Națională a României.
Șeful NATO a discutat miercuri seară cu jurnalistul Radu Tudor, într-un interviu inedit la Antena 3 CNN. În primul rând, el a fost întrebat ce se va întâmpla dacă Rusia va câştiga războiul din Ucraina.
„Dacă preşedintele Putin câştigă acest război, va trimite un mesaj foarte periculos. Pentru că, atunci, mesajul şi lecţia învățată pentru el şi pentru alți lideri autoritari este acela că atunci când folosesc forţa militară, când încalcă dreptul internațional, când invadează o altă ţară, îşi pot atinge țelurile. Asta va face lumea mult mai periculoasă, vor înclina să folosească forţa din nou şi asta ne va face pe noi mult mai vulnerabili.
Deci, de aceea este atât de important ca Putin să nu câștige războiul. Ar fi o tragedie pentru Ucraina dacă preşedintele Putin câştigă, dar, de asemenea, va fi periculos pentru noi. Exact din acest motiv aliații NATO au acordat şi acordă în prezent sprijin militar, economic şi umanitar pentru Ucraina.
România, fiind printre acele națiuni, a acordat mai multe tipuri de sprijin, inclusiv găzduind un număr mare de refugiaţi care au trecut granița din Ucraina”, a transmis Jens Stoltenberg în cadrul interviului de la Antena 3 CNN.
Marea Neagră, punct strategic important pentru NATO
Mai mult, el a recunoscut că regiunea Mării Negre este un punct strategic important pentru NATO, iar România are o importanță deosebită în acest context.
„Regiunea Mării Negre reprezintă un punct strategic important pentru NATO şi am crescut prezența în această regiune, inclusiv în România. Nu am început să facem asta în acest an, ci în 2014. După ce Rusia a anexat ilegal Crimeea, am implementat cea mai mare forţă de apărare colectivă de la sfârşitul Războiului Rece.
Apoi, după ce am văzut că Rusia plănuiește să invadeze Ucraina am plusat. Am fost la Baza Mihail Kogălniceanu din România la începutul lunii februarie, în acest an, înainte de invazie. Am văzut trupe din Statele Unite venind, trupe franceze. Am stabilit un batalion de conducere NATO.
Mii de trupe, inclusiv trupe americane au fost trimise în România, dar şi apărare aeriană. De asemenea, am crescut şi prezenţa navală în Marea Baltică şi Marea Mediterană. Ele pot susţine toate operațiunile din Europa. Deci, noi am crescut semnificativ. Apoi, facem eforturi pentru a ne întări şi mai mult prezenţa militară avansată prin echipamente pre-poziționate şi, de asemenea, pentru a avea mai multe trupe care sunt dedicate apărării unor zone specifice.
Ne întărim constant apărarea colectivă, facem ce trebuie să facem. Cel mai important lucru este că aliații investesc, avem nevoie de mai multe resurse pentru a putea face mai mult într-o lume tot mai periculoasă”, a mai transmis șeful NATO.
Profilul României ca țară NATO, explicat de Stoltenberg
Secretarul general al NATO spune despre România că este un aliat de valoare, care s-a implicat foarte mult în NATO până în prezent.
„România este un aliat valoros. A contribuit la securitate, apărare colectivă, în misiuni de apărare. A contribuit la misiuni şi operaţiuni NATO. România a găzduit unul din grupurile noastre de luptă. Faptul că România dă 2% din PIB pentru apărare este foarte important. Tot mai mulţi aliați fac asta, dar contează când o ţară ca România investește mult, inclusiv în noi capabilități.
Am văzut cum România participă la misiuni şi operaţiuni NATO în Kosovo şi multe alte locuri. Chiar acum câteva zile am avut un exerciţiu de apărare aeriană cu jet-uri din Turcia, Spania, SUA. Armata aeriană franceză a zburat deasupra Charles de Gaulle arătând cum lucrează NATO şi România. Cum este mai mult NATO în România şi de asemenea, mai multă România în NATO”, a transmis reputatul oficial.
În încheiere, acesta a transmis un mesaj românilor cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.
„Felicitări! România este mândră, democrată, importantă în Europa, un aliat NATO extrem de apreciat şi o ţară care a demonstrat că este posibil să treci de la un regim comunist, aflat sub dictatură şi sub influenţa Pactului de la Varşovia şi toate cele pe care le-am văzut în timpul Războiului Rece, la o naţiune democrată care contribuie la comunitatea națională. Îmi doresc să continui să lucrez cu România”, a mai spus Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.