Jens Stoltenberg: Ne-am sporit prezența militară în România. NATO va apăra orice stat membru

jens stoltenberg

SURSA FOTO: NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi, pe 28 septembrie, că "loviturile Rusiei lângă granița României sunt nesăbuite”. Acesta a adăugat că "fără niciun dubiu, NATO va apăra orice stat membru."

NATO va apăra orice stat membru în fața agresiunii rusești

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că „loviturile Rusiei lângă granița României sunt nesăbuite”. Aflat într-o vizită surpriză la Kiev, acesta a adăugat că trupele ucrainene câștigă treptat teren.  Între timp, președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderul cecen Ramzan Kadîrov, despre care s-a speculat că ar fi grav bolnav.

„Nu există niciun dubiu, NATO va apăra orice stat membru”, a declarat Stoltenberg.

„Ne-am sporit semnificativ prezența militară pe flancul estic al Alianței, inclusiv în România, cu mai multe trupe, cu mai multe echipamente militare și mijloace de supraveghere. Contribuie și recenta desfășurare a mai multor avioane F-16 americane, ca parte a poliției aeriene asigurate de SUA în România”, a adăugat el.

Jens Stoltenberg a anunțat că, acum, Alianța are acum contracte de 2,4 miliarde de dolari încheiate cu companii de armament pentru fabricarea de muniții. Acestea le-ar permite aliaților să-și înnoiască stocurile pe măsură ce furnizează Ucrainei muniție.

 „Moscova luptă pentru delirul său imperial”, a spus secretarul general al NATO.

Însă, spune el, forțele ucrainene câștigă treptat teren în ofensiva pentru recucerirea teritoriilor ocupate.

Rușii atacă regiunea orașului Kreminna

Rușii au inițiat o ofensivă în regiunea orașului Kreminna. Scopul este, cel mai probabil, de a ridica presiunea din sudul regiunii Zaporojie, unde ucrainenii avansează constant.

„Pentru ucraineni, aceasta este o misiune extrem de importantă, dar și foarte complicată și potențial periculoasă. Ne vom apropia foarte mult de pozițiile rușilor”, a spus corespondentul CNN Fred Pleitgen.

Întrucât Ucraina așteaptă avioane de luptă avansate, dronele reprezintă singura sa forță aeriană. Botezate „Vampire”, acestea sunt concepute chiar re către ucraineni. Un tanc rusesc chiar a fost scos din luptă, după ce a fost atacat de mai multe drone cu explozibil.

Vladimir Putin, întâlnire cu Ramzan Kadîrov

Între timp, președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit joi cu liderul cecen Ramzan Kadîrov, pentru a demonstra că zvonurile legate de starea sa de sănătate nu sunt reale.

„Vladimir Vladimirovich, dacă nu executăm ordinul tău, înseamnă că nu vom supraviețui în acest stat! Vom executa ordinul tău 100%”, a spus Ramzan Kadîrov.

Tot  joi, pe 28 septembrie, Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe Salva Kiir, președintele Sudanului de Sud, unul dintre cele mai sărace state de pe glob. Imaginile în care președintele rus îi explică omologului său cum să asculte traducerea în căști au făcut înconjurul lumii, provocând un val de ironie la adresa lui. \Mulți spun acum că Putin este disperat, din moment ce caută sprijin în rândul țărilor cu care, până de curând, nu ar fi conceput să se întâlnească.