Jens Stoltenberg spune că Rusia poartă responsabilitatea pentru atacul din Polonia: Nu este vina Ucrainei

Secretarul general al NATO a spus în cadrul unui discurs ținut la Bruxelles că o investigație asupra acestui incident este în desfăşurare, iar autoritățile așteaptă rezultatul.

„Nu avem niciun indiciu că a fost rezultatul unei atac deliberat. Şi nu avem niciun indiciu că Rusia pregăteşte acţiuni militare ofensive împotriva NATO. O investigație asupra acestui incident este în desfăşurare şi trebuie să aşteptăm rezultatul ei. Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul a fost probabil cauzat de o rachetă a apărării antiaeriene ucrainene trasă pentru a apăra teritoriul ucrainean împotriva atacurilor ruseşti cu rachete de croazieră”, a declarat Jens Stoltenberg.

De asemenea, Stoltenberg a spus că Rusia poartă, în ultimă instanţă, responsabilitatea pentru tragicul eveniment din Polonia.

„Dar, să fiu clar. Nu este vina Ucrainei. Rusia poartă, în ultimă instanţă, responsabilitatea pe măsură ce îşi continuă războiul ilegal împotriva Ucrainei”, a mai spus Stoltenberg.

Răsturnare de situație în tragedia din Polonia

În altă ordine de idei, o sursă din NATO a publicației Reuters a dezvăluit miercuri, 16 noiembrie, că președintele american Joe Biden le-ar fi spus aliaților că racheta care a ucis două persoane în Polonia era o rachetă de apărare antiaeriană din Ucraina.

În cazul în care informația va fi confirmată, ar rezulta în atenuarea îngrijorării că primul incident mortal într-o țară NATO de la începutul războiului din Ucraina ar putea duce la o escaladare.

Anterior, Joe Biden a declarat public că este puțin probabil ca racheta să fi fost lansată din Rusia, amintește reuters.com

„Există informații preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun asta până nu investigăm complet, dar este puțin probabil, după traiectorie, că a fost trasă din Rusia, dar vom vedea”, spunea Joe Biden.

Amintim că ambasadorii NATO urmau să organizeze miercuri o reuniune de urgență pentru a discuta despre explozia de marți de la un uscător de cereale din estul Poloniei, în apropiere de granița ucraineană, care a avut loc în timp ce Rusia trăgea zeci de rachete asupra unor orașe din Ucraina.

Kievul afirmă că a doborât majoritatea rachetelor rusești cu propriile rachete de apărare aeriană. Regiunea ucraineană Volyn, situată chiar peste granița cu Polonia, a fost una dintre multele regiuni despre care Ucraina spune că a fost ținta atacurilor Rusiei.