Luni, 3 aprilie 2023, la scurt timp după ce s-a aflat că Finlanda va deveni stat membru NATO cu drepturi depline, Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, a reamintit că „Ucraina va deveni membră a Alianței”. Iată ce mesaj i-a transmis președintelui Ucrainei.
Finlanda a fost acceptată în NATO
Marți, 4 aprilie 2023, Finlanda va deveni cel de-al 31-lea stat membru al NATO, chiar înainte de o reuniune de două zile a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al NATO.
Luni, 3 aprilie 2023, Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, a salutat aderarea Finlandei la NATO, afirmând că prin acest demers țara respectivă va deveni mai sigură, iar Alianța Nord-Atlantică va deveni mai puternică.
„Vom ridica pentru prima dată steagul finlandez aici, la sediul NATO. Va fi o zi bună pentru securitatea Finlandei, pentru securitatea nordică şi pentru NATO în ansamblul său”, a declarat, luni, Jens Stoltenberg la Bruxelles (Belgia), potrivit ziarului britanic The Guardian.
Jens Stoltenberg va continua să lucreze la finalizarea procesului de aderare a Suediei la NATO
Jens Stoltenberg a precizat, totodată, că va continua să lucreze la finalizarea procesului de aderare a Suediei la NATO, reamintind faptul că prin aderarea Finlandei la Alianța Atlanticului de Nord „Suedia va fi, prin urmare, mai sigură” căci sunt state vecine.
Vă amintim că Suedia a depus cererea de aderare la NATO în acelaşi timp cu Finlanda, însă candidatura sa este blocată de ceva vreme de Turcia.
Ucraina va deveni stat membru NATO
Referitor la aderarea Ucrainei la NATO, Jens Stoltenberg a amintit că poziția Alianței Nord-Atlantice „rămâne neschimbată”, drept urmare „Ucraina va deveni membră a alianţei”.
Până atunci, NATO „se va asigura că Ucraina va reuşi să învingă şi să-şi păstreze independenţa şi suveranitatea în Europa. Aşadar, primul şi cel mai urgent pas este ca aliaţii Kievului să susţină şi să intensifice în continuare sprijinul militar, letal, non-letal şi economic acordat Ucrainei”, a adăugat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
„NATO analizează cum poate dezvolta o relaţie politică cu Ucraina şi cum îşi poate extinde activitatea privind reformele pe termen mai lung în domeniul consolidării instituţionale. Este extrem de important să continuăm să demonstrăm că uşa NATO rămâne deschisă, aşa cum vom face mâine, când Finlanda va deveni membru cu drepturi depline. Aşa cum vom face şi când vom finaliza procesul de aderare a Suediei, sperăm că în viitorul apropiat”, a reamintit Jens Stoltenberg.
În cadrul reuniunii miniștrilor Afacerilor Externe din NATO, se va discuta despre războiul din Ucraina, așteptându-se ca statele aliate să înceapă să lucreze la elaborarea unui program multianual de sprijin. Potrivit sursei citate anterior, în cadrul acelei reuniuni, oficialii occidentali vor discuta și despre ameninţările şi provocările din sud, importanţa creşterii investiţiilor în domeniul apărării şi alianţa dintre Rusia și China.