Fotbalul este, pentru unii, afacerea ideală: cineva bagă bani, iar când e vorba de încasare, e altcineva.
De câteva săptămâni o nouă temă excită presa românească: şmecherii pe care îi întâlnim la tot pasul. Cei care scot bâta de baseball sau puşca, dacă li se pare ca le-ai tăiat calea cu maşina, cei care scot boxele pe fereastră să audă tot cartierul manelele lor preferate, procurorii sau judecătorii şmecheri care îi fac scăpaţi pe bandă rulantă pe alţi fraţi-şmecheri care i-au atins la punctul sensibil, pe motiv că nu prezintă pericol social, pe odraslele unor potentaţi locali etc. Pe scurt, au constatat şi ziariştii că lumea nu-i mai suportă pe cei care ignoră legea, o violează, o sodomizează şi apoi nu păţesc nimic, eventual la sfårşit le mai fac şi victimelor un semn cu degetul în dreptul gurii. Dar trunchiul din care s-au desprins, sau au crescut şmecherii de azi, sunt cei din fotbal, încă dinainte de 1989. Pe atunci ei erau şi cei care inventaseră evaziunea fiscală şi furnizorii tuturor bişniţarilor şi oamenii de încredere ai Securităţii şi ai Miliţiei.
Nici după Revoluţie nu s-au rafinat, chiar dacă nu mai sunt neapărat aceiaşi. Materialul e acelaşi: Becali, Iancu, Mititelu, Dragomir. Cu un lobby puternic pe motiv că, nu-i aşa, fotbalul este un fenomen social, s-a înrădăcinat şi aici un model romånesc: statul, adică ministere, autorităţi locale, companii de stat sau chiar federaţii sindicale cheltuiesc bani pentru întreţinerea echipelor sau a stadioanelor, dar nu încasează niciodată nimic din vånzarea jucătorilor. Niciodată! Fotbalul este, pentru unii, afacerea ideală: cineva bagă bani, iar cånd e vorba de încasare, e altcineva. De la pungile de plastic våndute înainte de ’89 şi pånă la înţelegerile de azi cu ministere şi autorităţi locale, cuvåntul-cheie este şmenul. Tot un fel de şmen a fost şi încercarea lui Marian Iancu de a transforma echipa Fulgerul Bragadiru în Poli Timişoara. Suporterii revoltaţi de azi ar trebui să ştie că Federaţia e vinovată că nu a tranşat mai rapid acest caz şi l-a lăsat să ajungă pånă la FIFA. Dar dragostea pentru echipă a suporterilor nu poate transforma un şmen într-o operaţiune legală. Suporterii trebuiau să fie îngrijoraţi şi să iasă pe străzi atunci cånd un om ca Iancu a început să controleze fotbalul timişorean.
La Federaţie, alţi şmecheri, cu Mircea Sandu în frunte, care, pur şi simplu, nu vor mai putea fi daţi la o parte niciodată. Chiar dacă nu aveau nici un merit, au beneficiat de rezultatele echipei naţionale.
Acum, cånd Lituania ne umileşte pe teren propriu, ne cer să fim patrioţi şi să fim långă echipa greu încercată. Cånd echipa cåştigă şi trebuie împărţiţi banii, sunt ei prin preajmă, nu mai e nevoie de altcineva. Fotbalul, la fel ca şi poliţia, ca şi justiţia sau ca şi administraţia locală, este domeniul care nu are decåt legi proprii, nu pot fi controlate, ghemul de interese e prea încålcit şi nu pare să poată fi destructurat. Mergem înainte!
