Mândrie pentru România. Bianca Ghelber s-a calificat în finala olimpică la aruncarea ciocanului. Aceasta s-a calificat din a treia încercare de aruncare.
Primele două aruncări au măsurat 69.78 m și 70.80 m, iar a treia, cea care i-a adus calificarea, a măsurat 71.72 metri, performanță cu care s-a clasat a 7-a în grupă și a 11-a la general.
Cea mai bună a fost poloneza Anita Lodarczyk, care a aruncat 76.99 m.
Bianca Ghelber (numărul 21 mondial) speră să obțină o poziție în primele 6 finaliste. Finala va avea loc marți, de la ora 14.35.
Cine e Bianca?
Sportiva are 31 de ani, este din Roman, județul Neamț, și a început să prcatice sportul de mică. Bianca a reușit să devină cunoscută la juniori, fiind singura cvadruplă campioană mondială de juniori din sportul românesc.
„Nu mi-am pierdut niciodată speranța, cam asta a fost cheia. Nu a fost ușor când nu-mi mai recunoșteam fostele adversare în vestiarele internaționale.
Când am făcut pasul în elită, aruncătoarele celebre se uitau la mine și mă întrebau dacă am greșit vestiarul. Se vedea că sunt un copil, dar ușor-ușor am devenit respectată.
Acum, sunt multe fete tinere specialiste în această probă grea. A trecut repede timpul și, din mezina concursurilor am devenit componentă a grupului veteranelor. Schimbul de generații, nu poți ține timpul în loc…”, a declarat Bianca Ghelber, pentru sport.ro.
Bianca are și o fetiță, Victoria
„La o zi după ce am devenit mamă, i-am spus Victoriei că ea îmi va da putere să mai prind o ediție a JO. La doar două luni după ce am născut-o pe Victoria, m-am întors la antrenament. Am încercat, dar a fost greu.
Parcă sunt două lumi diferite, deși trăiesc în același sport și fac aceeași probă. Viața ți se schimbă când devii mamă, ai alte priorități, dar am încercat mereu să-mi întrețin pasiunea pentru această probă grea, dar frumoasă”, a mai spus Bianca Ghelber.