Motto : "Suntem oameni serioşi, nu ne jucăm cu autostrăzile"
Ramona Mănescu, Ministru al Transporturilor
Declaraţia de mai sus a fost facută de doamna Ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, în cursul săptămânii trecute, atunci când a "restituit" autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, aşa-zisul Minister al Marilor Proiecte, condus de Dan Şova. O declaraţie periculoasă şi ilară în acelaşi timp, pentru că de un an şi jumătate exact asta face actuala guvernare cu autostrăzile: se joacă!
Citiți și:
Utilitatea şi necesitatea autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi sunt incontestabile. Însă în condiţiile în care CNADNR-ul a fost trecută în 2012 la Ministerul Marilor Proiecte, faptul că acest proiect a rămas la Ministerului Transporturilor a fost o mostră de joacă şi neseriozitate. Cu siguranţă Relu Fenechiu, în calitate de deputat de Iaşi devenit ministru al transporturilor, nu avea cum să nu susţină acest proiect. Însă presupunând că Relu Fenechiu ar fi rămas Ministru al transporturilor şi că ar fi găsit finanţare pentru respectiva autostradă, prin ce companie sau instituţie a Ministerului Transporturilor s-ar fi desfăşurat construcţia ei, în lipsa CNADNR? S-ar fi înfiinţat în Ministerul Transporturilor "Compania Autostrada Târgu Mureş – Iaşi", cu atribuţii şi structuri similare CNADNR?
De fapt joaca de-a autostrada a început chiar cu desprinderea CNADNR de Ministerul Transporturilor şi cu trecerea companiei în subordinea nou înfiinţatului Minister al Marilor Proiecte. Decizie a cărei motivaţie, dincolo de poleiala explicaţiilor politicianiste, a fost împărţeala : "voi problemele (Tarom, CFR, Metrorex), noi banii (CNADNR)".
Şi pentru că nu era suficient de ridicol să avem un Minister al Transporturilor fără administrarea drumurilor, împărţeala nu s-a oprit aici. CNADNR a fost spartă la rândul ei anul acesta în "probleme" (drumurile naţionale) şi "bani" (autostrăzile). Iar de la 1 ianuarie 2014, "problemele" se întorc la Ministerul Transporturilor, în vreme ce "banii" vor rămâne la Ministerul Marilor Proiecte. Iar de aici ne vom delecta cu o nouă avalanşă de situaţii care vor face deliciul presei, speficice lipsei de comunicare dintre instituţiile de stat româneşti, care, fiind în subordonări diferite, nu au aceleaşi priorităţi bugetare şi nici aceleaşi interese.
Pretutindeni în ţară şi în istorie ne lovim de exemple. De pildă astăzi la Ploieşti pe un drum judeţean se construieşte un giratoriu suspendat deasupra intersecţiei cu un drum naţional, soluţie care costă de trei ori mai mult decât un giratoriu la sol. Şi asta pentru că CNADNR şi Consiliul Judeţean Prahova au priorităţi bugetare diferite.
Sau tot astăzi avem la Lugoj 10 kilometri de autostradă finalizată, pe care însă nu vom putea circula până în 2015, pentru că nu s-a gândit nimeni la un racord cu drumul judeţean de la capătul autostrăzii.
Apoi ne aducem aminte de Pasajul Pipera, care nu putea fi finalizat pentru că era prea scund ca să treacă peste noua catenară a căii ferate Bucureşti – Constanţa, ori de autostrăzile care nu au putut şi nu pot fi finalizate la termen, pentru că Transelectrica nu mută la timp stâlpii din calea autostrăzilor.
Cu autostrăzile la Ministerul Marilor Proiecte şi cu drumurile naţionale la Ministerul Transporturilor vom vedea aceleaşi situaţii ilare la fiecare deszăpezire, la care autostrada va fi curată şi drumul naţional nu – sau invers – şi la fiecare construcţie de intersecţie a unei autostrăzi cu un drum naţional. Fără îndoială, toate acestea fiind "în interesul nostru".
Din aprilie 2012 şi până acum în domeniul autostrăzilor am asistat la o continuă joacă de-a proiectele, fără nici o prioritate şi fără nici o coerenţă în respectarea vreunui plan. De fapt, care plan?! România nu are nici astăzi un Master Plan în transporturi, adică un plan director care să concentreze pe termen lung investiţiile în infrastructura de transporturi.
Nu e deci deloc de mirare că în decurs de un an şi jumătate, pe harta României au apărut şi au dispărut, rând pe rând, sute de kilometri de autostrăzi virtuale, toate anuţate pompos şi mai apoi pierite în ceaţa declaraţiilor politice: Autostrada Sudului, autostrada Piteşti – Craiova, autostrada Ploieşti – Focşani, ori recentele Sibiu – Braşov şi Braşov – Bacău. Toate au apărut şi au fost discutate prioritar, în timp ce lucrările la singurul proiect cert şi cu finanţare asigurată, autostrada A1 Nădlac – Bucureşti, au trenat şi s-au împiedicat în tot felul de proceduri birocratice.
Fără discuţie, absolut toate aceste autostrăzi sunt necesare într-o viitoare reţea de autostrăzi a României într-o perspectivă de 10-20 de ani. Însă pe termen scurt, problema cea mai mare este că nerespectarea unui plan coerent de la o guvernare la alta, de la un ministru la altul şi chiar de la un an la altul este reţeta sigură prin care peste 10 ani reţeaua noastră de autostrăzi nu va avea nici măcar 1.000 de kilometri! Un plan prost este mai bun decât nici un plan, iar perpetua regândire a planului înseamnă risipă, pierderi de finanţări şi pierdere de timp.
Căci iată, inaugurăm autostrăzi pe care nu le putem folosi, cheltuim bani pe studii de fezabilitate care expiră şi facem exproprieri care apoi nu mai sunt necesare. Sau investim sute de milioane de EURO în căi ferate pentru a circula mai pe ele mai prost decât înainte de 1989.
Şi atunci, pe bună dreptate, se ridică suspiciunea că adevăratele mize ale acestor bâlbâieli la fiecare schimbare de Ministru, indiferent de culoarea politică, sunt cu totul altele decât construcţia de autostrăzi şi căi ferate.
Mihai Alexandru Crăciun,
fondator