Cei care vor să aibă o pensie mare și să muncească doar până la 50 de ani se pot orienta către acest job. Statul are nevoie mare de oameni în acest domeniu.
Ministerul de Interne anunţă organizarea de examene pentru ocuparea a peste 900 de posturi, atât din sursă externă, cât şi din interiorul instituţiei. Funcţiile care vor fi scoase la concurs au fost aprobate în şedinţa de ieri a guvernului, printr-un memorandum. Acesta reprezintă una din măsurile luate de minister pentru reducerea deficitului de personal cu care se confruntă. Printre structurile care scot posturi la concurs sunt Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Agenţia Naţională Antidrog, Direcţia Generală de Paşapoarte sau Inspectoratul General pentru Imigrări – se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.
Polițiștii din Poliția națională pot ieși la pensie de la 47 de ani, depinde în ce grupă de muncă lucrează, iar în ce-i privește pe polițiștii locali, nu există o astfel de reglementare. Pensia specială medie brută din MAI a fost în decembrie 2017 de 4.255 de lei, reiese din datele Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului de Interne.