Pe lângă meseriile rare şi bine plătite, unde este necesară o diplomă de licență, există o listă de poziții la fel de rar întâlnite, unde însă personalul nu are nevoie de pregătire superioară, conform eJobs.
Cele mai rare şi bine plătite joburi, pentru care este necesară absolvirea unei facultăți, sunt cele de inginer topograf, inginer tehnician aparatură medicală, monitor studii clinice, inginer geodez și actuar, arată datele Smartree România.
La fel de rare şi bine plătite, dar care nu necesită o diplomă de licenţă, sunt meseriile de controlor de trafic aerian, sudor argon, macaragiu, alpinist utilitar, grefier sau somelier,
„Unele dintre aceste meserii sunt rare prin natura lor, piața locurilor de muncă fiind una nu foarte ofertantă, așa cum este cazul inginerilor în topografie sau a celor geodezi. Însă, în cazul joburilor de actuar, piața se confruntă cu o lipsă de specialiști”, a declarat Raluca Peneș, HR Coordinator la Smartree România. Salariile lunare nete ale inginerilor specializați în topografie, geodezie și aparatură medicală pot să înceapă de la 2.500 lei, în vreme ce actuarii pot câștiga un minimum de 3.000 lei net/lună. De asemenea, un job rar și foarte bine plătit este cel de monitor studii clinice, unde salariul mediu net lunar ajunge în jurul a 6.000 lei net.
Joburi bine plătite, fără facultate
„Chiar dacă nu este necesar să ai studii superioare, acestea sunt totuși meserii speciale, care presupun anumite cursuri și calificari. Pentru a ajunge controlor de trafic aerian, în afara examenului de admitere, unul foarte strict, urmează o perioadă de formare profesională, specifică acestui domeniu. De asemenea, calificarile de macaragiu și sudor sunt dobândite în urma absolvirii unor școli profesionale, iar pentru cele de grefieri și somelieri, sunt organizate cursuri de formare profesională specifice”, a mai spus Raluca Peneș. Salariul de început al unui controlor de trafic aerian este de aproximativ 20.000 lei net lunar și poate ajunge si la 30.000 lei net lunar, după câțiva ani de experiență.
Pe de altă parte, macaragii, sudorii specialziați în argon și alpiniștii utilitari câștigă, în medie, între 3.000 și 3.500 lei net/lună. Somelierii, în funcție de competențe și nivelul de experiență sunt recompensați, în medie, cu 4.500 lei net/lună, iar salariul unui grefier poate urca până la 4.000 lei net/lună.
Raluca Peneș a subliniat că meseriile de macaragiu și sudor sunt tot mai rar întâlnite, deoarece există un deficit acut de personal calificat în aceste domenii, foarte mulți dintre cei ce dețin astfel de aptitudini îndreptându-se către joburi în alte țări.