Odată cu aprobarea de către BNR a primelor seturi de norme proprii de creditare, creditul ipotecar a început să-şi facă încălzirea, piaţa aşteptând o creştere mai accentuată a împrumuturilor pe acest segment.
Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank, prima bancă cu norme proprii aprobate de BNR, declara încă de la lansarea noilor tipuri de împrumuturi că mizează pe o dublare a volumului de credite acordate, după introducerea noilor condiţii. Declaraţiile sale au fost urmate pe aceeaşi idee de cele ale celorlalţi bancheri care au primit „verde“ de la banca centrală.
„Liberalizarea“ normelor de creditare, operată de BNR încă de la începutul acestui an, a adus în prim plan împrumutul pentru locuinţe. Cele mai avantajoase modificări ale condiţiilor de creditare sunt posibilitatea reducerii avansului pentru un astfel de împrumut, chiar până la zero, şi majorarea gradului de îndatorare pe familie până la 50% sau chiar 70%, faţă de 40%, cât era până acum. Principalii câştigători ai noilor norme devin astfel persoanele cu venituri mari şi bineînţeles creditul ipotecar, singurul pentru care piaţa bancară mai solicita avans.
Ultimele cifre indică dealtfel că populaţia preferă în perioada de vară creditul bazat pe tranzacţii imobiliare şi nu cel de nevoi personale, aşa cum s-a întâmplat până acum în fiecare an. Specialiştii în retail ai băncilor comerciale spun că românii au ales mai degrabă să-şi caute casă decât să-şi cumpere aer condiţionat. Această tendinţă este de aşteptat să continue şi în toamnă, cele şase instituţii de credit care şi-au implementat deja norme noi fiind convinse că segmentul de împrumuturi imobiliare le va asigura o mare parte din profitul din acest an.
Perioade de graţie şi dobânzi mai mici
Băncile care fie nu au obţinut încă avizul BNR pentru acordarea de credite prin norme proprii, fie, pur şi simplu, nu şi-au depus încă documentaţiile la banca centrală caută soluţii pentru a nu rămâne în pierdere în faţa competitorilor care s-au dovedit mai avansaţi în elaborarea noilor norme. În ultima săptămână, două bănci comerciale au dat tonul la „promoţii ipotecare“. Cea de-a treia bancă din sistem, Raiffeisen Bank, a coborât dobânda la creditele imobiliare în lei până la nivelul de 5,5%, fixă în primul an de contract. Dobânda este cea mai mică din piaţă la ora actuală. Promoţia iniţiată de Raiffeisen va dura însă până la sfârşitul lunii septembrie, aceasta fiind cel mai probabil o perioadă de testare a pieţei.
Tot din luna iulie, Credit Europe Bank a lansat un nou produs pe piaţa creditelor ipotecare. CreditAvantaj Ipotecar aduce o perioadă de graţie de patru ani, în care clientul plăteşte rate extrem de mici. Deşi nu este vorba de un produs acordat după sistemul normelor relaxate, la Credit Europe Bank, gradul de îndatorare al clientului poate merge până la 95% din valoarea de achiziţie a imobilului, deoarece banca oferă creditul ipotecar cu perioadă de graţie la pachet cu un credit de nevoi personale.
Deoarece nu toate băncile vor merge rapid către implementarea normelor proprii de creditare cu aprobarea BNR, este de aşteptat ca şi alte bănci sau instituţii financiare nebancare specializate în credite ipotecare să umble la dobânzile împrumuturilor pentru locuinţe.
Raiffeisen Bank
REDUCERE Ca să beneficieze de creşterea pe care o înregistrează creditele ipotecare în ultima perioadă, Raiffeisen Bank a luat decizia să reducă dobânda la acest tip de împrumut până la 5,5% pe an, fixă în primul an de contract.
PROMOŢIE Dobânda este pentru creditul în lei şi se oferă până la sfârşitul lunii septembrie 2007. Aceasta este cea mai mică dobândă oferită până acum de vreo bancă, la creditele în lei.
Credit Europe Bank
GRAŢIE Credit Avantaj Ipotecar este un pachet de credite care asigură finanţarea a maximum 95% din valoarea unui imobil achiziţionat şi pentru care clientul are o perioadă de graţie de patru ani.
RATE MICI În primele şase luni, contractantul nu plăteşte nimic băncii (nici dobânda, nici principalul), iar următoarele 42 de luni plăteşte doar echivalentul dobânzii, în acest fel ratele pe primii patru ani fiind mult reduse.