Nu cu mult timp in urma, premierul Adrian Nastase spunea ca va face "presiuni" pentru ca dobanzile la creditele in lei sa scada.Intrebarea este daca guvernul are parghiile necesare pentru a influenta o scadere a dobanzilor la creditele in lei sau totul a fost doar o iesire la rampa care sa mai cosmetizeze ceva, ceva din imaginea premierului.La ora actuala dobanzile la credite se situeaza la un nivel cuprins intre 31-32% si 50%, in functie de performantele clientului si de vechimea relatiei pe ca
Nu cu mult timp in urma, premierul Adrian Nastase spunea ca va face „presiuni” pentru ca dobanzile la creditele in lei sa scada.
Intrebarea este daca guvernul are parghiile necesare pentru a influenta o scadere a dobanzilor la creditele in lei sau totul a fost doar o iesire la rampa care sa mai cosmetizeze ceva, ceva din imaginea premierului.
La ora actuala dobanzile la credite se situeaza la un nivel cuprins intre 31-32% si 50%, in functie de performantele clientului si de vechimea relatiei pe care acesta o are cu banca. In ceea ce priveste inflatia, „datele de pe primul trimestru arata un nivel al acesteia de circa 6% pentru intervalul ianuarie-martie, ceea ce printr-o sumara extrapolare si tinand cont si de anumite specificitati evolutive ale acesteia (un ritm de crestere mai accentuat in decembrie, de exemplu) ar conduce la o valoare de 25-27% pe an”, declara domnul Lucian Pinta, director la firma de consultanta financiara Proconsulting Group Fin SRL si fost trezorier sef la una din bancile romanesti.
Pentru a confirma parca nivelul de inflatie mentionat anterior, cel mai important actor al pietei monetare, Ministerul de Finante (MF), practica la ora actuala dobanzi de 28% la titlurile de stat pe care le ofera spre cumparare populatiei, ceea ce inseamna dobanzi real pozitive (dobanzi peste rata inflatiei) de 1-3% pe an sau de 6% pe an, daca luam in considerare nivelul de 22% prognozat de guvern pentru rata inflatiei in 2002.
De ce ar plati insa MF dobanzi mai mari? Coborarea dobanzilor sub nivelul asteptat al inflatiei (multi analisti economici nu sunt de acord cu prognoza guvernului cu privire la o inflatie de 22% pentru acest an) ar face ca o parte din bani sa se indrepte spre alte plasamente mai interesante, chiar sa paraseasca Romania.”Capitalurile converg catre dobanzi reale mai mari. Este mai putin important faptul ca nu exista infuzii masive de capital strain. Mult mai periculoasa ar fi insa iesirea din tara a capitalului autohton ca urmare a diminuarii dobanzilor reale”, declara domnul Pinta. Iar amenintarea nu este deloc ipotetica. Daca pana acum, BNR putea sa limiteze iesirile de capital autohton, incepand cu ultimele luni ale anului trecut a inceput un proces de liberalizare a legislatiei cu privire la miscarile de capital ca urmare a procesului de aderare la Uniunea Europeana, proces ce limiteaza drastic marja de manevra a BNR. Acum persoanele fizice sau juridice romane pot face investitii directe in strainatate, iar de la anul vor putea cumpara si actiuni si obligatiuni fara a mai cere acceptul BNR, cum era necesar pana la sfarsitul lui 2001. Plecarea de capital autohton spre alte tari ar exercita presiuni asupra cursului de schimb, ceea ce ar conduce la o depreciere mai accentuata a leului si in final la o crestere a inflatiei (cursul de schimb a fost in ultimul an bine controlat, tocmai pentru a limita cresterea inflatiei). tinerea in frau a cursului de schimb nu s-ar putea face, in aceste conditii, decat prin cheltuirea unei parti a rezervei valutare. Volatilitatea pietei (diferente mari si frecvente intre valoarea raportului de schimb leu-dolar de la o zi la alta sau de la o saptamana la alta) ar creste, iar stabilitatea dobandita de piata valutara in ultimii ani s-ar pierde. Populatia ar „fugi” din nou spre economiile in dolari, pierzandu-se astfel increderea in leu. Realizarile ultimilor doi ani ar dispare in neant. Dobanzile mai joase ar stimula si consumul, iar daca productia interna nu ar putea face fata surplusului de cerere am asista fie la o crestere a importurilor, care astfel ar contribui si ele la marirea presiunii pe cursul de schimb si deci la deprecierea leului fata de dolar si euro, fie la cresterea preturilor si deci a inflatiei. Ar putea sa-si permita guvernul Nastase in acest moment o crestere a inflatiei sau o depreciere rapida a leului fata de USD si euro?
La ora actuala, dobanzile acordate de banci pentru depozitele pe care le atrage de la populatie sunt de 25-30%. tinand cont ca la un depozit remunerat cu o dobanda de 28% de catre banca, aceasta constituie la BNR o rezerva de 22% din suma atrasa, remunerata de Banca Nationala cu o dobanda de 11,5% (in acest moment), vom vedea un cost real pentru banca de circa 33% (32,65%). Adica, daca o banca ar primi un milion de lei de la un client caruia ii da o dobanda de 28%, ea ar trebui sa acorde un credit de 780.000 lei (un milion lei minus 22%, cat ramane la BNR), cu o dobanda de 32,65% doar pentru a nu iesi in pierdere. La acest cost ar trebui sa adaugam si cheltuielile administrative ale bancii (cu sediile, cu personalul etc.) intre 4 si 9%, in functie de cat de eficienta este banca in
a-si minimiza cheltuielile si profitul.
Bancile inregistreaza profituri mici
Practic, ar exista doua modalitati prin care s-ar putea obtine o mai rapida scadere a dobanzilor: scaderea nivelului rezervelor pe care bancile il detin la BNR sau diminuarea profitului bancilor. In aprilie 2002, pe total sistem bancar profitul bancilor raportat la nivelul activelor lor (ROA cum este cunoscut acest indicator printre specialisti) era de 2,3%, in scadere cu aproape un procent fata de decembrie 2001, cand era de 3,2%. Un nivel normal al ROA este cuprins intre 2 si 4%. O banca ce are un ROA de sub 2% se confrunta cu probleme grave referitoare la rentabilitate. Fortarea bancilor sa se eficientizeze ar da semnalul intaririi sistemului bancar, bancile mici cu costuri administrative mari fiind nevoite sa se uneasca sau sa accepte sa fie absorbite de altele (o mai veche dorinta a guvernatorului Mugur Isarescu). Probabil ca o eficientizare a activitatii bancare ar putea aduce cheltuielile proprii de la un nivel de 8-9% din suma creditelor la un nivel de 4-5%, dar pentru aceasta ar fi nevoie de timp si investitii.
O alta modalitate de a forta reducerea dobanzilor ar fi diminuarea rezervei minime obligatorii (RMO) sau cresterea dobanzilor platite de BNR la aceste depozite. Totusi, o diminuarea a nivelului RMO de la 22% la 15% si pastrandu-se aceeasi dobanda remuneratoare (11,5%) nu ar antrena decat o scadere a costului real de 1,75-2 puncte procentuale, adica, in loc de 32,65% cost real pentru exemplul de mai sus s-ar obtine doar 30,9% cost real pentru banca. Vestea buna este aceea ca in conditii normale vom asista, totusi, la o reducere a nivelului dobanzilor la credite incepand cu aceasta toamna. Daca prognozele guvernului cu privire la inflatie se vor verifica (si abia in octombrie-noiembrie se va vedea lucrul acesta), resursele atrase de banci de la populatie, agenti economici si de pe piata interbancara vor putea fi remunerate cu un procent mai mic de dobanda, fara a mai exista pericolulul „migratiei” capitalului autohton spre alte zari. Procesul este deja in curs de realizare. De exemplu, pe piata interbancara dobanda medie cu care bancile au reusit sa imprumute bani a coborat de la 30,87%, in ianuarie 2001, la 26,42%, in ianuarie 2002. Pentru depozitele atrase de la populatie si agenti economici bancile au platit in medie in ianuarie 2002 o dobanda de 23,31% (dobanda pasiva), fata de 29,09 in ianuarie 2002.