Japonezii de la Nintendo au dat lovitura cu Pokemon Go. Jocul, care combină franciza veche de 20 de ani cu realitatea augmentată, permite jucătorilor să se plimbe în viața reală, căutând personaje din seria Pokemon, pe ecranele telefoanelor. Pokemon Go este pe cale să devină unul dintre cele mai populare jocuri pentru smartphone, iar zilnic auzim vești despre el.
Pokémon Go este un nou joc ce a fost lansat săptămâna trecută pentru dispozitivele ce rulează sistemele de operare Android și iOS. Popularitatea acestuia a luat prin surprindere echipa de dezvoltare iar asta a dus la întârzierea unei lansări internaționale. Pokémon Go a fost disponibil în SUA, Noua Zeelandă și Australia din momentul lansării urmând să ajungă și în Europa și Asia la scurt timp după.
Pokemon Go nu a ajuns încă în România, cel puțin nu oficial. Dar asta nu înseamnă că va mai dura foarte mult până cei de la Nintendo și Ninatic îi vor lăsa și pe români să-l descarce din Google Play sau AppStore.
Este greu de spus când jocul va fi disponibil oficial și pentru români. Deocamdată, aplicația poate fi găsită în magazinele de aplicații din SUA, Australia și Noua Zeelandă. În plus, japonezii tocmai au anunțat că lansarea pentru Europa a fost amânată. Decizia este oarecum de înțeles, având în vedere că serverele jocului abia fac față numărului existent de jucători și că unii utilizatori au experimentat probleme constante de conectivitate. Cu toate astea, sunt mulți români care joacă deja Pokemon Go, iar cei care nu au răbdare, pot înșela sistemul și pot instala versiuni destinate altor țări, dar pe riscul lor.
Ce e Pokemon Go?
Pentru cei mai mulţi, Pokemon este o serie de desene animate căreia i-au devenit fani copiii anilor 2000. În desene, un personaj principal (Ash Ketchum) colectează pokemoni, îi antrenează, îi aruncă în lupte şi ca el fac mulţi alţii.
Dacă erai copil în vremea popularităţii acestor desene, voiai să ai un pokemon, o pokeminge şi să devii maestru. Nu puteai, era totul în imaginaţia ta. Asta „corectează“ Pokemon Go – dezvoltat de Niantic şi publicat de Nintendo. Cu un telefon, geolocalizare şi tehnologia augmentării realităţii (elemente digitale suprapuse pe mediul real, văzut prin camera telefonului) poţi să devii maestrul pokemonilor
Cum joci Pokemon Go
În momentul în care intri prima dată în joc, ești pus să îți faci un cont, sau să afiliezi contul de Pokemon Go cu cel de Google. Acolo se va salva tot progresul tău, astfel încât, dacă vei vrea să te joci și pe alt dispozitiv, vei putea face asta, fără să pierzi tot progresul. După asta, îți vei putea personaliza avatarul. Nu ai foarte multe opțiuni la dispoziție, dar vei putea schimba culoarea pielii, a părului și a ochilor și vei putea alege din câteva ținute, pentru a te deosebi de alți jucători.
După partea de persoanlizare, poți începe să joci. Vei primi un scurt instructaj de la profesorul Willow după care te vei trezi în joc, cu personajul situat în mijlocul unei hărți. Acea hartă nu este una fictivă, ci chiar harta cu zona în care te afli în acel moment. Pokemon Go se folosește de API-ul Google și de GPS pentru a te transpune în joc. Inițial, vei avea de ales între Charmander, Squirtle și Bulbasaur, dar dacă vrei să începi jocul cu Pikachu, poți face asta mulțumită unui truc.
Pentru a începe Pokemon Go cu Pikachu, trebuie doar să te îndepărtezi de ceilalți trei pokemoni – adică să mergi (fizic) în orice direcție – și să aștepți ca Charmander, Squirtle și Bulbasaur să ajungă lângă tine iar. Trebuie să faci asta de patru ori, iar după aceasta vor fi acompaniați de Pikachu, pe care îl poți prinde.
Cum prinzi pokemoni în Pokemon Go? Destul de simplu: odată ce un monstru a apărut pe hartă, lângă tine, apeși cu degetul pe el, după care va apărea un modul special de capturare. Mulțumită modulului de realitate augmentată, vei putea vedea creatura prin lentila camerei, suprapusă pe mediul înconjurător. Cu toate că acest mod este foarte distractiv, ai posibilitatea de a închide acest mod (apăsând pe un glisor din partea de dreapta sus), în cazul în care vrei mai mult acuratețe (pokemonul nu se va mișca pe ecran, ci va rămâne fix, pe grafica jocului).
Vei observa o ”pokeminge” în partea de jos a ecranului și pentru a captura monstrul, va trebui doar să o glisezi înspre el, aruncând-o. Pentru a-ți asigura reușita, cel mai bine e să ții apăsat pe minge până când cercul din jurul pokemonului devine mai mic. Culoarea cercului variază în funcție de puterea fiecărui monstru (cei cu verde sunt foarte ușor de capturat, cei cu galben s-ar putea să-ți scape din bilă, iar cei cu roșu trebuie capturați fie în bile speciale, fie calmați cu ajutorul unor fructe).
Odată capturat, pokemonul va apărea în ”pokedex”, dar și într-un inventar în care vei putea să-i vezi abilitățile și statisticile legate de viață și putere. Tot acolo vei și putea să evoluezi pokemonii. Pentru a putea crește rangul unui pokemon, trebui să ai bomboane speciale pentru fiecare în parte. Acestea le obții capturând mai mulți pokemoni de același fel. De asemenea, poți obține bomboane transferându-i pokemoni doctorului Willow. De exemplu, dacă ai mai mulți Ratata, îl poți păstra pe cel mai puternic (cel cu Combat Strength mai mare) și pe restul îi poți transfera, ca să îl poți evolua pe cel rămas.
De fiecare dată când capturezi pokemoni sau îi evoluezi, primești experiență și crești în nivel. Pe măsură ce înaintezi, pokemonii pe care îi vei descoperi vor deveni mai variați și mai puternici și vei avea acces la diverse echipamente mai avansate. În plus, odată ajuns la nivelul cinci, te vei putea alătura unei echipe (Galbenă, Roșie sau Albastră) și vei putea începe să te lupți cu alți jucători, la sălile de antrenament (Gym). Aceste săli sunt controlate de inamici și va trebui să alegi pokemoni pe care să îi arunci în bătălie cu cei lăsați să vegheze asupra locului. Dacă reușești să bați toți pokemonii de la o sală de antrenament și să îi scazi reputația suficient, o vei controla tu și vei primi bani (monede) pentru ea.
Nu uita să treci pe la Pokestop-uri, ca să te alimentezi cu pokebile și poțiuni de regenarare, dar și cu ouă. Legat de ouă, ai la dispoziție incubatoare în care le poți plasa pentru a le cloci și pentru a obține pokemoni noi. Cum le clocești? Mergând. Sub fiecare ou scrie de câți kilometri ai nevoie pentru a le sparge, iar eu te sfătuiesc să te concentrezi pe cele cu 5 sau 10 kilometri, având în vedere că pokemonii din ouăle cu 2 kilometri sunt slabi și probabil se vor afla deja în inventarul tău.
În Statele Unite, la două zile după lansare, jocul era deja instalat pe mai mult de 5% din dispozitivele cu sistemul de operare Android, depășind Tinder, platformă care este prezentă pe numai 2% din terminalele cu Android ale americanilor.
Și, dacă aceste cifre vi se par impresionante, să știți că nu sunt singurele de acest gen. Rata zilnică a utilizatorilor activi este aproape egală cu cea a reţelei de socializare Twitter. Jocul este utilizat în medie 43 de minute pe zi, mult decât WhatsApp sau Instagram.
Cu toate că Pokemon Go va fi destul de dificil de monetizat (nu costă să-l descarci sau să-l joci, dar poți alege să plătești pentru diverse elemente din cadrul jocului), asta nu înseamnă că Nintento nu profită pe seama lui. Capitalizarea de piaţă a Nintendo a crescut în două zile cu 7,5 miliarde de dolari. Acţiunile Nintendo au crescut luni cu 25%, la cel mai ridicat nivel atins din noiembrie. De la închiderea tranzacţiilor de joi, titlurile Nintendo au urcat cu 36%.