Piaţa imobiliară asistă la noi scandaluri majore. Acestea scot la iveală dedesubturile unor afaceri care au ca protagonişti cetăţeni străini aflaţi sub investigaţia autorităţilor din ţările din care provin.

Patru oameni de afaceri israelieni, implicaţi în tranzacţii importante pe piaţa imobiliară românească, au fost reţinuţi în decembrie 2007 de autorităţile de la Tel Aviv sub acuzaţia de evaziune fiscală. Mai exact, veniturile obţinute în special din închirierea unor proprietăţi deţinute în Bucureşti, Braşov şi alte localităţi din România nu au fost declarate fiscului israelian. Anchetatorii estimează că valoarea acestor impozite sustrase de la plată s-ar ridica la circa patru milioane de euro. Ancheta este în plină desfăşurare, iar, potrivit presei israeliene, numărul persoanelor cercetate în acest caz ar putea fi de ordinul sutelor. Şi fiscul australian a anunţat, zilele trecute, că a interzis unui businessman – şi el implicat în piaţa imobiliară din România – să mai conducă firme pe teritoriul Australiei, din cauza managementului defectuos, neplăţii impozitelor, a salariilor şi furnizorilor. „Sunt multe companii străine care au venit să facă afaceri în România şi au ales metode nu tocmai corecte“, declară, cu diplomaţie, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu.

Scandalul MTS Leasing şi problemele fostului constructor al complexului Planorama din Bucureşti, Yapitek, sunt doar două exemple care au arătat vulnerabilitatea pieţei şi consecinţele imprevizibile la care se expun clienţii care visează la o locuinţă pentru care sunt gata să plătească sume exorbitante.

Faliţi la ruleta Pieţei

561 de firme din sectorul construcţiilor au intrat în insolvenţă, în 2007, conform unui studiu al Coface, însemnând circa 7,5% din totalul falimentelor înregistrate în economia autohtonă.

O piaţă care se maturizează nu presupune doar o derulare mai uşoară şi mai sigură a afacerilor, ci şi o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte jucătorii. Ceea ce pare că începe să se întâmple şi în real estate-ul autohton.

Piaţa imobiliară autohtonă începe să se clatine, pe ici, pe colo, pe măsură ce afacerile unor dezvoltatori sau constructori străini sunt puse sub semnul întrebării chiar de autorităţile ţărilor din care provin. Iar ecourile investigaţiilor sau problemelor financiare cu care aceştia se confruntă peste hotare lovesc, sau ar putea să lovească, şi în afacerile lor de aici, fie că se desfăşoară pe segmentul închirierilor de apartamente, cum este cazul a patru afacerişti israelieni, fie în sectorul dezvoltărilor de complexuri rezidenţiale, cum este cazul Kingdom Construcţii.

Cu profiturile din România, după gratii în Israel

În 2003, statul israelian a decis să impoziteze câştigurile cetăţenilor săi care desfăşoară afaceri în alte ţări. După patru ani, fiscul israelian, observând că la nivelul oamenilor de afaceri există tendinţa „să se uite“ declararea acestor profituri, a declanşat o anchetă privind averile unor israelieni cu afaceri imobiliare atât în România, cât şi în alte ţări est-europene.

Cercetarea demarată a dus la întocmirea unei liste care, conform presei israeliene, cuprinde sute de persoane ce derulează afaceri pe piaţa imobiliară. Că pe piaţa românească israelienii sunt unii dintre cei mai numeroşi şi puternici jucători se ştie deja. O parte dintre aceştia, care acţiona sub paravanul unor firme înregistrate atât în România, cât şi în străinătate, a achiziţionat diferite proprietăţi, în special în Bucureşti şi în Braşov, de pe urma cărora încasa chirii lunare de sute de mii de euro, sume nedeclarate fiscului israelian.

Primele „victime“ ale organului fiscal de la Tel Aviv au fost patru oameni de afaceri care se pare că activează în mai multe domenii, pe ambele pieţe, aceştia fiind reţinuţi în vederea cercetării. „Numele celor patru oameni de afaceri israelieni sunt Avraham Cohen, Ovadia Moshal, Erza Moshal şi Itzack Lazar, care ar fi investit în România în domeniul imobiliar şi nu ar fi declarat aceste investiţii Autorităţii Fiscale. Persoanele menţionate sunt în cercetare, iar ancheta nu este publică“, declară pentru Capital, consilierul economic al ambasadei României în Israel, Paul Moraru.

Avraham Cohen, din Yavne, deţine, potrivit datelor din Registrul Comerţului, 49% din capitalul social al firmei Arena Iahalom din Baloteşti, şi, după cum s-a scris în presa israeliană, a girat numeroase tranzacţii cu case şi terenuri ale unor conaţionali. Ovadia şi Ezra Mashal deţin câte două treimi din alte două firme. I.E.O. Grup din Bucureşti şi Excelent House din Braşov. Aceste companii au ca domeniu de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare, au câte un singur angajat şi au declarat la Ministerul Finanţelor din România profituri nete de 52.700 lei şi, respectiv, 123.000 de lei pentru anul 2006.

Presa ebraică a scris că primul reţinut, Avraham Cohen, a recunoscut învinuirile şi că în urma anchetării sale a fost realizată o altă listă ce cuprinde sute de nume de afacerişti israelieni care posedă proprietăţi în România şi se sustrag plăţii impozitelor către fiscul din Israel. O valoare a evaziunii, estimată de către reprezentanţi ai Autorităţii Fiscale israeliene, este de circa patru milioane de euro, aceştia afirmând, însă, că acesta este doar vârful icebergului, ancheta extinzându-se şi în celelalte ţări est-europene.

Probleme de familie la antipod

Kingdom Construcţii, companie controlată încă de omul de afaceri australian de origine libaneză John Elcham, a fost constructorul proiectului Sydney Residence din Tunari, unde a ridicat 112 vile de lux pentru dezvoltatorul South Pacific Group. Elcham a fost adus în România în calitate de project manager de către prietenul său Andrew Prelea, joint CEO al South Pacific, pentru a superviza lucrările de construcţii pentru proiectul rezidenţial de la Străuleşti al Ministerului Apărării. Ulterior, Elcham şi-a înfiinţat propria companie cu care a continuat să lucreze pentru South Pacific.

În Australia însă, companiile sale, Elcorp Constructions, Dewpine şi Danmar Insite, au dat faliment şi sunt în curs de lichidare, iar lui John Elcham i s-a interzis să mai conducă afaceri timp de trei ani. Australian Securities and Investments Commission (ASIC) îi impută faptul că a continuat să încheie contracte deşi se afla în insolvenţă, nu a păstrat registrele contabile ale firmei şi a înregistrat datorii la creditori, fisc şi angajaţi (vezi facsimil).

„John Paul Elcham a fost decăzut din drepturile de a mai conduce companii de către ASIC pe perioadă de trei ani, până în 28 februarie 2008“, a declarat, pentru Capital, Angela Friend, şeful biroului de presă al ASIC. „A fost o problemă de familie şi nu neg cele întâmplate, dar asta nu are de-a face cu activităţile mele din România“, spune John Elcham. „Trecutul nu contează, oricum intenţionez să fac afaceri în România, poate încă zece ani de acum, aşa că nu văd relevanţa celor întâmplate“.

Pentru South Pacific Group, compania care a propus primăriei din Snagov proiectul mixt al complexului comercial şi al circuitului de automobilism care urma să se numească Grand Prix One, se pare că a fost însă relevant. „Am încetat orice colaborare cu John Elcham, din cauza managementului defectuos al acestuia“, spune Andrew Prelea. „Am fost prieteni şapte ani, dar s-ar putea spune că leopardul nu-şi pierde niciodată petele. Kingdom Construcţii ne datorează 1,5 milioane de euro“. Mai mult, proprietarii South Pacific Group i-au interzis lui Elcham atât accesul în compania sa, care are sediul în aceeaşi clădire, cât şi pe site-ul de construcţii al proiectului Sydney. „Pentru a ne recupera creanţele, vom prelua, până luni sau marţi (ieri – n.r.) toate activele Kingdom Construcţii. Oricum, această companie, practic, ne aparţinea. Elcham va rămâne doar cu denumirea“, adaugă Andrew Prelea.

Cu toate acestea, John Elcham spune că este vorba doar de o despărţire amiabilă şi nici vorbă să datoreze bani grupului South Pacific. Potrivit acestuia, compania sa are în pregătire două proiecte rezidenţiale, Parklane şi MayFair, şi o clădire de birouri, Ikon, în zona Pipera-Tunari, alături de alt dezvoltator, a cărui identitate nu a dorit să o dezvăluie, dar, potrivit site-ului Kingdom Construcţii, ar fi vorba de o companie numită SCG.

În orice caz, piaţa imobiliară din România este una închisă, în care asemenea cazuri ies greu la iveală. În 2004, piaţa a fost zguduită de scandalul MTS Leasing, companie deţinută de un cetăţean german care a dat un tun de două milioane de euro şi a dispărut. Pe numele companiei, care a atras amatori de locuinţe ieftine prin dobânzi mult sub cele de pe piaţă, au fost depuse peste 50 de plângeri. La mijlocul anului trecut, constructorului ansamblului rezidenţial Planorama, compania turcă Yapitek, i-a fost cerut falimentul de către furnizorul de materiale de construcţii Peri România pentru o datorie de 140.000 de euro. Printre ceilalţi creditori se numărau şi Bancpost, cu 4,5 milioane de euro, Prodac, Novexim sau Euroweb România.

Litigiul a fost stins ulterior prin plata datoriilor de către o firmă terţă a cărei identitate a rămas necunoscută. După câteva luni, Yapitek a pierdut contractul de construcţie al Planorama. Developerul israelian Eurohabitat a optat pentru conaţionalii de la Danya Cebus. „Piaţa imobiliară e o zonă de atractivitate şi multe firme străine încearcă să facă parte din acest joc. Dar nu întotdeauna în cele mai corecte condiţii“, afirmă pentru Capital, Laurenţiu Plosceanu, preşedintele ARACO.

89-10757-0809_facsimil_06.jpgJohn Elcham are interdicţie de a mai conduce companii în Australia pentru trei ani. De asemenea, firmele manageriate de acesta se află în procedură de lichidare. Potrivit site-ului ASIC, problemele pentru firmele australianului au început încă din 1998. La data de 24 ianuarie 2008, a fost cerută radierea Elcorp Construction, din registrele autorităţilor australiene.

89-10758-0809_john_06.jpg

 

«A fost o problemă de familie şi nu neg cele întâmplate, dar asta nu are de-a face cu activităţile mele din România.»
John Elcham, manager Kingdom Construcţii

Ovadia şi Ezra Machal

I.E.O. Grup Bucuresti
Domeniu de activitate: închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare.
Cifra de afaceri 2006: 77.590 lei
Profit net 2006: 52.741 lei, un angajat

Excelent House Brasov
Domeniu de activitate: închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare.
Cifra de afaceri 2006: 227.359 de lei
Profit net 2006: 122.952 lei, un angajat

John Elcham

Kingdom Constructii Bucuresti
Domeniu de activitate:
activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management de proiect.
Cifra de afaceri 2006 : 1.181.021 lei
Profit net 2006: 23.089 lei, doi angajaţi

Falimente

Conform unui studiu al Coface, anul trecut, au intrat în insolvenţă 561 de firme de construcţii, respectiv 7,5% din totalul falimentelor din economia autohtonă. Acest indice a crescut faţă de anul 2006, când procentajul de falimente ale firmelor de construcţii a fost de 5,5%, deşi numărul de insolvenţe a fost superior celui din acest an, adică 588 de companii au intrat în incapacitate de plată

Avraham Cohen

Arena Iahalom Balotesti
Companie înfiinţată în luna iulie 2007
Ultima înregistrare la Registrul Comerţului datează  din decembrie 2007