Aproximativ 5 milioane de euro vor ajunge în Fondul Cinematografic până la 31 mai 2017 ca şi contribuţie bugetară colectată din zona industriei de jocuri de noroc. 

Legea nr. 110 promulgată în mai 2016 reglementează ca „un procent de 2% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc va fi direcţionat anual către Fondul cinematografic pentru încurajarea şi susţinerea industriei cinematografice. Suma va fi virată Fondului cinematografic până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent şi nu se supune regularizării conform prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;” Prin urmare, 2% din tot ce colectează statul ca taxe de la operatorii de jocuri de noroc din ţară vor reveni industriei cinematografice. Nivelul taxelor pentru exploatarea de jocuri de noroc este unul foarte ridicat. Totalul colectării la buget, la nivelul anului 2015, a fost, conform unui raport al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, de 269.373.292 euro. 2% din acest cuantum inseamna 5.387.465 euro. Conform aşteptărilor Oficiului, nivelul de colectare va fi chiar şi mai mare pentru 2016, deoarece operatorii de online au fost legiferaţi în sensul taxării pentru serviciile de profil oferite românilor abia în a doua jumătate a anului 2016. Astfel, colectării uzuale din această industrie i se va adăuga şi contribuţia venită din zona de jocuri online, care, la finele lui 2017, vor bifa un an întreg de activitate cadrată legal.

Cinematografia românească va beneficia de o mult mai consistentă finanţare începând cu 2017. A fost probabil şi motivul pentru care Comisia de cultură a Senatului a susţinut marţi audierea Ministrului Culturii, Corina Şuteu, pe marginea iniţierii unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă în care se susţine direcţionarea către Fondul Cinematografic  a unui procent din incasarile realizate de furnizorii de internet, practic o taxa pe internet, dar şi a 4% din profitul realizat de operatorii de jocuri de noroc. S-ar genera astfel o suprataxare considerată neavenită de către senatorii din Comisia de Cultură şi, mai mult, cu efecte negative asupra sectoarelor economice vizate.

Taxa impusă pentru finanţarea Fondului Cinematografic

Oficialii Telekom România au declarat: “Suntem surprinşi de decizia autorităţilor privind o noua taxă impusă furnizorilor de servicii de televiziune şi internet  pentru finanţarea Fondului Cinematografic. În urma unei analize preliminare, Telekom România consideră insuficient timpul de consultare publică alocat acestui proiect de act normativ (care a fost practic de o zi lucrătoare), şi solicită iniţierea procedurii de consultare conform legii, de minim 10 zile. Apreciem ca taxa impusă este arbitrară din perspectiva Fondului cinematografic, aceasta urmând a fi aplicată pentru orice tip de trafic de internet, în condiţiile în care diferenţierea conţinutului accesat de clienţi nu poate fi realizată fără a încălca dreptul la viaţă privată a utilizatorului.  Respectiva acţiune contravine, de altfel, prevederilor legale în vigoare. De asemenea, credem că această măsură va conduce la creşterea tarifelor în piaţă, care va fi resimţită de consumatorul final, afectând în subsidiar gradul de penetrare şi de utilizare a serviciilor de internet. Toate acestea în contextul în care la nivelul UE obiectivul major este tocmai extinderea accesului la acest tip de serviciu.