Jocurile Olimpice Paris 2024. Întreg scandalul de după finala de la sol, în care Sabrina Voinea şi Ana Maria Bărbosu au pierdut medalia de bronz în faţa Jordan Chiles americancei Jordan Chiles, ar putea fi soluţionat chiar în această seară. Audierile de la TAS s-au încheiat. Iată ce a transmis avocatul Sabin Gherdan.
UPDATE
Decizie finală la TAS: Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4.
Dispoziţiile şedinţei TAS, potrivit FRG:
FRG, Bărbosu , vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parţial admisă.
2. Contestaţia formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG şi este determinată ca fiind fără efect.
3. Scorul iniţial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.
4. Federaţia Internaţională de Gimnastică va determina clasamentul finalei şi va acorda medaliile în concordanţă cu decizia de mai sus.
5. Alte solicitări sunt respinse
FRG, Voinea, vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de FRG şi Sabrina Maneca Voinea este respinsă.
Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4.
„Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obţinut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a declarat avocatul Sabin Gherdan.
Ştirea iniţială
Controversa de la Jocurile Olimpice, aproape de final. România şi-ar putea lua bronzul înapoi la TAS chiar azi
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a examinat sâmbătă, 10 august, memoriile depuse de Federația Română de Gimnastică (FRG) și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) în legătură cu finala de la sol din cadrul competiției de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice.
Decizia finală este așteptată după ora 19:00, conform avocatului Sabin Gherdan, care le reprezintă pe gimnastele Sabrina Maneca Voinea și Ana Maria Bărbosu.
Audierile au durat șapte ore. Au fost audiate antrenoarea sportivei americane Jordan Chiles și Donatella Sacchi, președinta comitetului tehnic feminin și șefa Superior Jury.
Gimnastele române nu au fost audiate. Avocatul a declarat că sunt șanse ca ambele să obțină medalia de bronz, în urma deciziei TAS.
„Au fost şapte ore de audieri, iar verdictul îl vom avea după ora 19.00 în România. Două persoane au trecut prin audieri: antrenoarea sportivei americane şi Donatella Sacchi, preşedinta comitetului tehnic feminin şi şefa Superior Jury, care judecă fiecare contestaţie.
Gimnastele nu au fost audiate. Au existat la mijloc foarte multe chestiuni tehnice, dar veştile sunt îmbucurătoare. Toate scenariile sunt deschise, dar, după tot acest maraton, aş putea evalua că e teoretic posibil ca Sabrina Voinea şi Ana Maria Bărbosu să obţină ambele bronzul”, a precizat Sabin Gherdan.
Sabrina Voinea, penalizată pentru o ieşire din covor care nu a existat în realitate
România a încheiat competițiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalii. În finala de la sol, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu pe locul 4, ambele cu nota 13.700.
Inițial, Bărbosu a fost declarată medaliată cu bronz, dar contestația echipei americane a schimbat clasamentul, acordând medalia lui Jordan Chiles.
Sabrina a fost penalizată cu o zecime pentru o aparentă ieşire din covor, însă aceasta nu a existat şi se poate dovedi că a fost o eroare de arbitraj.
Federația Română de Gimnastică a solicitat o analiză detaliată și transparentă a notelor acordate în finala de la sol și a depus două memorii la TAS, contestând modul în care au fost soluționate cererile referitoare la gimnastele Sabrina Maneca Voinea și Jordan Chiles.
Mai mult, în spiritul transparenţei, FRG a cerut să se facă publice analiza detaliată şi justificare pentru cele 9 gimnaste participante în finala de la sol. Doar aşa se va putea oferi un răspuns oficial gimnastelor, comunităţii gimnasticii din România, autorităţilor guvernamentale şi de stat, media naţională şi internaţională.