Joe Biden a anunțat interzicerea importurilor de gaze, petrol și cărbune din Rusia. Informația a fost furnizată de CNN, care a citat din trei surse oficiale. Mișcare administrației americane va avea efect doar în ceea ce privește petrolul, pe care SUA îl importă din Rusia în procent de 8% din totalul importurilor. Statele Unite nu importă gaze naturale din Rusia.

Statele Unite interzic toate importurile de petrol și energie din Rusia, ca răspuns la invazia declanșată de Moscova în Ucraina, a anunțat marți președintele american Joe Biden într-o conferință de presă. El a precizat că a luat acestă decizie după consultări cu aliații europeni. Biden a spus că vor exista costuri și în Statele Unite, pentru că „a apăra libertatea costă”. Prin această decizie, „poporul american dă o altă lovitură puternică” regimului lui Putin, a afirmat Biden.

„Nu vom participa la subvenționarea războiului lui Putin,” a continuat președintele american.

CNN precizează că SUA vor face mișcarea unilateral, fără aliații europeni, din cauza dezacordului dintre statele europene cu privire la interzicerea aprovizionării cu gaz din Rusia. Țările UE sunt mult mai dependente de importurile rusești de petrol și gaze decât Statele Unite. Mai mult de o treime din gazul european provine din Rusia.

SUA importă din Rusia aproximativ 8% din totalul importurilor americane de petrol

Oficialii americani au decis că pentru SUA o astfel de decizie nu va crea probleme majore. Potrivit celor mai recente date, SUA importă din Rusia aproximativ 8% din totalul importurilor americane de petrol, iar în privința gazului natural importurile americane sunt zero, scrie Reuters.

Surse citate de The Guardian susțin că și guvernul britanic urmează să facă marți un anunț despre reducerea importurilor de petrol și gaze din Rusia.

Boris Johnson a declarat luni că lumea nu ar putea pur și simplu să nu mai folosească petrolul și gazul rusesc, însă va trebui să accelereze tranziția de la acestea.

Este imperativ ca țările europene să înceteze să se bazeze pe energia rusă

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat, marți, că este „imperativ” ca țările europene să înceteze să se bazeze pe energia rusă. El a arătat, într-o conferință de presă comună la Tallinn cu prim-ministrul estonian Kaja Kallas, că există „o mare oportunitate pentru multe țări din Europa, de a renunța în sfârșit la dependența de energia din Rusia. Pentru că Rusia o folosește ca armă.”

Prim-ministrul estonian Kallas a cerut SUA să excludă de tot Rusia și Belarus din rețeaua de plăți SWIFT și să îi restricționeze accesul la criptomonede.

Clasamentul țărilor europene dependente de gaz rusesc

Țările trebuie să se concentreze pe „izolarea deplină” a Rusiei de lumea liberă, a spus aceasta. Deteriorarea situației de securitate „cere schimbări rapide”, a subliniat ea, adăugând că lumea trebuie să fie pregătită pentru ce e mai rău.

Conform unui clasament al țărilor europene dependente de gaz rusesc în funcție de ponderea gazelor din Rusia în totalul energiei consumate, Ungaria este prima în clasamentul realizat de CNN pe baza datelor Eurostat. 25% din energia consumată în Ungaria se bazează pe gazele naturale importate din Rusia, în timp ce în Slovacia acest indicator este de 22%, Moldova – 17% , Austria – 15% și Germania – 14%. Potrivit acestui clasament, România se află pe locul 17 în topul țărilor care au anumit grad de dependență de gazele importate din Rusia.