Președintele Klaus Iohannis a discutat marți cu președintele american Joe Biden. Printre subiectele abordate s-au numărat situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, dar și Programul Visa Waiver.
Președintele Klaus Iohannis a fost primit marți la Casa Albă de către omologul său american, Joe Biden, în cadrul unei vizite de lucru la Washington. Agenda acestui summit a inclus discuții pe teme prioritare internaționale și bilaterale, cu un accent deosebit pe situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și pe întărirea securității în spațiul euroatlantic.
Programul Visa Waiver, printre subiectele de discuție cu Joe Biden
Potrivit Administrației Prezidențiale, această întâlnire reprezintă un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate și actor activ în gestionarea crizelor internaționale, ceea ce a fost recunoscut și apreciat de partenerii din cadrul Alianței Nord-Atlantice.
„Ați întrecut toate așteptările şi, acum 20 de ani, când v-aţi alăturat NATO şi în fiecare an de atunci naţiunile noastre au devenit tot mai apropiate”, a declarat Biden.
Joe Biden a subliniat importanța relației dintre Statele Unite și România, amintind eforturile depuse pentru integrarea României în NATO. De asemenea, el și-a exprimat recunoștința SUA față de România pentru sprijinul acordat Ucrainei și pentru găzduirea trupelor americane, asigurând că Statele Unite sunt angajate să rămână alături de România și să consolideze parteneriatul transatlantic.
„Vreau să ştiţi că SUA este angajată să rămână alături de voi. Azi punem fundaţia pentru următorii 20 de ani”, a arătat Joe Biden.
În replica, Klaus Iohannis a mulțumit lui Joe Biden pentru întrevedere și a evidențiat importanța relațiilor bilaterale care s-au întărit în ultimii ani, subliniind necesitatea consolidării parteneriatului strategic.
„Am reuşit să lucrăm şi la relaţiile noastre bilaterale care au devenit tot mai puternice, avem parteneriatul strategic şi cred că prin întărirea acestui parteneriat reuşim să facem mai puternică şi legătura transatlantică. (…)”, a declarat Iohannis.
De asemenea, președintele român a adăugat că există încă aspecte care necesită rezolvare și a menționat că vor discuta și despre programul Visa Waiver, cu speranța că în curând se vor obține rezultate concrete.
„Lucrăm împreună la programul Visa Waiver şi dacă totul merge bine nu peste mult timp vom avea rezultate”, a arătat Iohannis.
Klaus Iohannis a precizat că a avut o discuție foarte consistentă cu președintele SUA
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat marţi că a avut o discuţie foarte consistentă, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
„Am avut o discuţie foarte consistentă astăzi la Washington, cu preşedintele Joe Biden, la Casa Albă, despre Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite, inclusiv cooperarea în domeniul securităţii, economice şi probleme energetice”, a transmis Klaus Iohannis, într-o postare pe pagina sa de X (fostă Twitter).
Din delegaţia oficială care îl însoțește pe şeful statului la Washington vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
În cursul zilei de miercuri, lui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.
Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu preşedintelui României, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european, arată Administraţia Prezidenţială.
Conform sursei citate, Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie, în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.