Joe Biden cere ca restricțiile anti-covid să nu fie ridicate în anumite state americane
Mai exact, potrivit Reuters, miercuri, preşedintele Joe Biden a criticat sever ridicarea restricţiilor anti-COVID-19 în unele state americane, informează Agerpres.
Unul dintre aceste state este Texasul, care a anunțat la începutul săptămânii că măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii. Totodată, statul american a anunțat și redeschiderea magazinelor şi restaurantelor la „100%” de săptămâna viitoare.
Același lucru s-a întâmplat și în Mississippi, însă restricțiile au fost ridicate de miercuri. „Este timpul”, a scris pe Twitter guvernatorul Tate Reeves.
Liderul SUA nu a primit prea bine această veste. Mai exact, noile măsuri luate de unele state americane, justificate în special de campania masivă de vaccinare în curs, l-au consternat pe noul lider de la Casa Albă. Este o „mare greşeală”, a declarat Joe Biden, pe urmele principalilor responsabili sanitari federali.
„Ultimul lucru de care avem nevoie este o gândire de tip Neanderthal care spune că totul este în regulă acum, + scoateţi-vă măştile+, + uitaţi de toate astea+”, a insistat preşedintele democrat, fidel mesajului de prudenţă pe care îl transmite legat de pandemie.
Restricțiile nu trebuie ridicate
De cealaltă parte, directoarea Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a subliniat și ea același lucru.
„Nu este momentul să ridicăm toate restricţiile”, a insistat, de asemenea, miercuri dimineaţă, directoarea Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, Rochelle Walensky.
De menționat este faptul că aceste apeluri vin în continuarea eforturilor, într-o ţară aflată de un an de restricţii fluctuante, care se luptă să se facă auzite în faţa concurenţei veştilor bune, notează Reuters.
Totuși, trebuie luat în calcul faăptul că nivelul cazurilor şi deceselor zilnice sunt mult mai mici decât în urmă cu câteva săptămâni.
Totodată, campania de vaccinare este în plină desfăşurare, în prezent cu trei vaccinuri autorizate: al alianţei Pfizer/BioNTech, de la Moderna şi, de câteva zile, al companiei Johnson & Johnson, ale cărui prime injecţii au început marţi. De menționat este faptul că, peste 78 de milioane de injecţii au fost deja efectuate în ţară (pentru Pfizer şi Moderna, sunt necesare două de persoană).
Un optimism de pus în oglindă cu situaţia mult mai tensionată din alte părţi ale lumii pe frontul vaccinării, unde decalajele între ţări sunt uriaşe, mai scrie sursa citată.