Președintele american Joe Biden a publicat pe contul său de Twitter un mesaj prin care îi critică pe republicani pentru minimalizarea atacului de la Capitol Hill, cel care a avut loc în urmă cu trei ani, la data de 6 februarie.
Președintele american Joe Biden a declarat miercuri că republicanilor ar trebui să le fie rușine că au susținut un efort al Fox News de a minimiza gravitatea asaltului din 6 ianuarie 2021 asupra Congresului de către o mulțime de susținători ai lui Donald Trump.
„Peste 140 de ofițeri au fost răniți pe 6 ianuarie. Am mai spus-o și înainte: Cum îndrăznește cineva să diminueze sau să nege iadul prin care au trecut?” a scris președintele american pe Twitter. „Sper că republicanii din Camera Reprezentanților se simt rușinați pentru ceea ce s-a făcut pentru a submina aplicarea legii noastre”.
Locatarul de la Casa Albă și-a exprimat sprijinul pentru poliția Capitoliului, al cărei șef l-a acuzat pe prezentatorul Fox News Tucker Carlson că a manipulat înregistrările video ale agresiunii fără precedent de după înfrângerea lui Trump în alegeri.
Emisiunea a fost plină de confuzii ofensatoare
Într-o declarație, șeful poliției Capitoliului, Thomas Manger, a declarat că emisiunea lui Carlson difuzată în această săptămână a fost „plină de concluzii ofensatoare și înșelătoare”.
În timpul asaltului din 6 ianuarie, susținătorii lui Trump, cărora li s-a spus timp de săptămâni că alegerile nu au fost corecte, și-au croit drum printre rândurile de poliție și s-au plimbat prin Congres. Asaltul a forțat o pauză în procesul constituțional de certificare a victoriei electorale a lui Biden, în timp ce zeci de legislatori au fugit, temându-se pentru viața lor.
Recent instalat, președintele republican al Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, i-a înmânat lui Carlson, o persoană de dreapta care prezintă o emisiune de seară extrem de populară la Fox, 41.000 de ore de înregistrări brute de la camerele de securitate ale Capitoliului.
Presa de peste ocean scrie că acesta a editat apoi imaginile pentru a-și susține argumentul că mulțimile erau pașnice, scrie NDTV.
Democrații au criticat aspru decizia liderului republican, iar influentul Mitch McConnell, lider republican la rândul lui în Senat, a precizat că Tucker Carlson a făcut o greșeală arătând atacul asupra Capitoliului într-un alt mod față de ceea ce ”gândeşte şeful forţelor de ordine de la Capitoliu”. Republicanul Mitch McConnell spune că republicanul Tucker Carlson s-a bazat pe scrisoarea lui Manger.