Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, anunță măsuri extreme având în vedere valul de caniculă fără precedent care a lovit întreaga țară, informează agenţia The Associated Press.

Într-un discurs rostit în Somerset, Massachusetts, la o fostă centrală termică transformată în complex de energie eoliană, liderul de la Casa Albă a subliniat faptul că actualele schimbări climatice reprezintă o urgență și este nevoie de măsuri concrete în acest sens.

Totodată, el a mai adăugat că în următoarea perioadă va recurge la prerogativele pe care le are astfel încât să poată să își transpună cuvintele în acțiuni formale și guvernamentale adecvate acestei situații.

Joe Biden ia măsuri împotriva schimbărilor climatice

„Trebuie să fiu foarte clar: schimbările climatice reprezintă o urgenţă, iar în următoarele săptămâni voi recurge la prerogativele pe care le am ca preşedinte pentru a transpune aceste cuvinte în acţiuni formale, guvernamentale, prin directive adecvate, executive şi în materie de reglementare”, a declarat Biden.

Președintele american a mai punctat faptul că are în plan să adopte mai multe directive care vor stimula proiectele de energie ecologică. În același timp, liderul de la Casa Albă a mai anunțat și că va extinde acțiunile privind oferirea de asistență în cazul comunităților grav afectate de caniculă. 

Menționăm faptul că până la momentul actual, Casa Albă a anunţat fonduri de 2,3 miliarde de dolari acordate Agenţiei Federale pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă (FEMA). Banii urmează să fie folosiți pentru a ajuta comunităţile să se pregătească de valurile de căldură, de incendiile de vegetaţie şi de secetă.

În ultimele săptămâni, mai multe zone din Statele Unite au fost lovite de o serie de fenomene meteorologice extreme, care au fost asociate cu schimbările climatice.

SUA, lovite de fenomene meteorologice extreme

Mai exact, mai multe inundații, dar și incendii devastatoare, furtuni și valuri de căldură de populație au afectat o treime din populația țării. La mijlocul lunii iunie, proape 120 de milioane de americani au fost vizaţi într-un grad sau altul de o alertă de caniculă, fenomen care s-a abătut asupra unei părţi din Midwest şi în sud-estul ţării.

Meteorologii americani au avertizat că vor urma perioade cu recorduri de temperatură, dar și o rată extrem de mare de umiditate.

„Un dom de presiune înaltă ar trebui să producă temperaturi superioare celei normale, sau chiar recorduri. Această căldură, însoţită şi de o rată mare de umiditate, va genera probabil temperaturi care vor depăşi cu mult 37 de grade Celsius în numeroase zone”, au avertizat specialiştii de la serviciul naţional de meteorologie din SUA.