Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, împreună cu membrii familiei sale, petrec o săptămână într-o casă de pe malul lacului Tahoe, între Nevada şi California, pe care au închiriat-o de la omul de afaceri şi activist influent împotriva crizei climatice, miliardarul Tom Steyer, transmite duminică EFE.
Potrivit Casei Albe, preşedintele şi Prima Doamnă, Jill, au sosit vineri seara la reşedinţa situată pe malul de est al Lake Tahoe, în Nevada. Luni, soţii Biden plănuiesc să plece să viziteze Hawaii după incendiile devastatoare de pe insula Maui, care au provocat cel puţin 114 morţi.
După vizita în Maui, Joe şi Jill Biden se vor întoarce luni seara la reşedinţa de la Lake Tahoe, unde vor rămâne până sâmbăta viitoare.
Aceasta este a doua escapadă de vacanţă pentru preşedintele SUA, care la începutul lunii august a petrecut o săptămână la reşedinţa sa de la Oceanul Atlantic, în Rehoboth, Delaware, bucurându-se de plimbări cu bicicleta, momente la mare şi chiar mergând la film cu Jill pentru a vedea filmul „Oppenheimer”.
În vacanţa de acum, preşedintele şi familia sa plănuiesc să se bucure de lacul cu apă dulce Tahoe, cunoscut pentru apele sale cristaline şi înconjurat de munţi.
Acest lac a fost decorul pentru filme precum „Naşul II” şi continuările 2 şi 3 din „X-Men”, precum şi pentru serialul american de televiziune „Bonanza”.
Locuinţa în care sunt găzduiţi Biden şi familia sa este deţinută de Steyer şi de soţia sa, Kat Taylor, care nu au fost prezenţi atunci când a sosit familia prezidenţială, a declarat pentru presă Casa Albă.
Casa este evaluată la suma de 18 milioane de dolari
Steyer, în vârstă de 66 de ani, a candidat pentru alegerile primare ale Partidului Democrat pentru alegerile din 2020, în care Biden a ajuns să fie nominalizat. Şi, în ciuda faptului că a cheltuit aproape 200 de milioane de dolari din avere pe reclame, nu a reuşit să câştige şi a renunţat la cursă în februarie 2020.
Potrivit Casei Albe, Biden nu stă gratis în locuinţă, ci a închiriat casa, evaluată la 18 milioane de dolari, la preţul pieţei.
Biden a fost însoţit în acest weekend de fiul său, Hunter Biden, şi de soţia acestuia, Melissa Cohen, care au călătorit cu o cursă de linie către reşedinţă, a transmis Casa Albă.
Fiul preşedintelui este anchetat de procurorul special David Weiss, care conduce o anchetă împotriva lui într-un tribunal din Delaware.
Procurorul general al SUA, Merrick Garland, l-a numit pe Weiss în calitate de consilier special pe 11 august, dându-i autoritatea de a opera independent de Departamentul de Justiţie şi asigurând astfel autonomia anchetei.
În dosarul din Delaware, Hunter Biden este acuzat că nu şi-a declarat corect impozitele în 2017 şi 2018. În plus, este acuzat că a minţit în momentul achiziţionării unei arme de foc, posesia fiind interzisă persoanelor cu dependenţe.
Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, a recunoscut public că este dependent de alcool şi crack de zeci de ani.