Președintele ales al Statelor Unite ale Americii (SUA), Joe Biden, a anunțat joi că l-a ales pe Brian Deese pentru funcția de director al Consiliului Economic Național (NEC).
”Îi cer lui Brian Deese să facă această muncă pentru că el este cineva care analizează probleme grele şi găseşte soluţii care pot contribui la îmbunătăţirea vieţii familiilor americane. El va fi primul director al NEC care e un adevărat expert în politicile privind clima”, a spus Joe Biden într-un mesaj video postat de echipa sa de tranziţie.
Pe de altă parte, principalul expert american în boli infecţioase, Anthony Fauci, a declarat joi că se aşteaptă să-şi continue activitatea de consiliere a guvernului cu privire la răspunsul la pandemia de COVID-19 şi după 20 ianuarie, când are loc ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales Joe Biden.
Fauci a menţionat că a vorbit deja cu Ronald Klain, viitorul şef de cabinet al lui Joe Biden, şi că intenţionează să discute online şi cu alţi membri ai echipei preşedintelui ales.
În ultimele săptămâni, SUA s-au confruntat cu o avalanşă de noi cazuri de COVID-19, iar numărul persoanelor spitalizate a atins un nivel record, depăşind 100.000, potrivit Covid Tracking Project.
Statele Unite au devenit prima naţiune care a depăşit pragul de 10 milioane de infecţii cu noul coronavirus de la începerea pandemiei, conform unui bilanţ realizat duminică de Reuters, pe măsură ce al treilea val de cazuri de COVID-19 se extinde în întreaga ţară
Media cazurilor
Media pe şapte zile de 105.600 de cazuri zilnice înregistrată în SUA – o creştere cu cel puţin 29% – este mai mare decât media combinată din India şi Franţa, două dintre cele mai afectate ţări din Asia şi Europa. Peste 237.000 de americani au murit de COVID-19 de la momentul în care boala provocată de coronavirus a apărut pentru prima dată în China, la finalul anului trecut. Media zilnică de noi decese raportate în Statele Unite reprezintă unu din unsprezece decese înregistrate la nivel mondial în fiecare zi, conform unei analize Reuters.