Președintele american Joe Biden a făcut primele declarații după alegerile de la mijlocul mandatului său prezidențial. Acesta a dezvăluit ce decizii va lua în funcție de rezultatul final al scrutinului.
Președintele Joe Biden a spus că indiferent care va fi rezultatul final al scrutinului, acesta este pregătit că colaboreze cu republicanii și că este deschis la „ideile bune”. Cu toate acestea, a subliniat că sunt domenii în care nu va fi dispus să facă niciun compromis.
Ce spune președintele SUA despre alegeri
Joe Biden a declarat despre alegerile de marți că au fost „o zi bună pentru democraţie”, lăudând rata bună de participare la vot, dar în mod deosebit proporția de participare a populației tinere. Acesta a spus de asemenea că marţi seara l-a sunat pe Maxwell Alejandro Frost, un democrat în vârstă de 25 de ani care ar urma să devină primul reprezentant al Generaţiei Z în Congresul federal, dorind să îl felicite. Președintele a ţinut să sublinieze și faptul că oficialii electorali şi-au făcut bine treaba.
Ca răspuns la întrebarea unui reporter care voia să afle ce crede acesta despre aripa „mega-MAGA” (extremistă) a Partidului Republican, Joe Biden a spus „Lumea se uită la noi”, subliniind că este important ca America să arate că este democraţia stabilă şi deschisă dintotdeauna. Președintele a mai spus că acest fel de oameni reprezintă doar o minoritate a Partidului Republican.
Cât despre candidaţii democraţi şi prestaţia lor în alegeri, acesta a spus că au avut „o noapte puternică”, subliniind că se prefigurează cele mai bune rezultate obţinute de ei în alegerile intermediare din 1986 până în prezent.
„În timp ce presa şi experţii preziceau un val roşu uriaş, asta nu s-a întâmplat. Ştiu că aţi fost oarecum contrariaţi de optimismul meu obsedant, dar am avut un sentiment bun pe parcursul întregului proces electoral”, a spus liderul Casei Albe.
În mod tradițional, alegerile de la mijlocul mandatului sunt văzute ca un referendum la adresa politicilor administrației, partidul de proveniență al președintelui fiind sancționat în favoarea adversarilor politici. Același lucru de va întâmpla şi acum, când republicanii vor obţine probabil controlul cel puţin în Camera Reprezentanţilor, dar succesul lor este mult mai modest decât cel așteptat.
Ce schimbări va face Joe Biden
Liderul de la Casa Albă a transmis că a înțeles mesajul alegătorilor.
„Am înţeles că sunt frustraţi. Înţeleg că au fost câţiva ani foarte grei în această ţară pentru foarte mulţi oameni”, a spus Joe Biden.
Întrebat dacă va face ceva diferit, având în vedere că mulți americani sunt de părere că țara lor se îndreaptă într-o direcție greșită, președintele a spus că nu își va schimba agenda, ci doar cere timp ca rezultatele să se vadă.
„Abia acum începe. Aşa că sunt optimist în legătură cu modul în care publicul va fi şi mai receptiv la ceea ce am făcut”, a declarat acesta.
Joe Biden a spus de asemenea că este gata să colaboreze cu republicanii, fiind deschis la ideile bune, însă a subliniat că sunt anumite chestiuni în care nu va face compromisuri, cum ar fi interzicerea avotului la nivel naţional, renunțarea la programul său în privinţa climei şi reducerea bugetului programului Medicare.
Acesta a spus de asemenea că nu va lua măsuri care să ducă la creșterea inflației, aceasta fiind, potrivit sondajelor de opinie, principala preocupare a cetățenilor.
„Poporul american a arătat clar, cred, că se aşteaptă ca şi republicanii să fie pregătiţi să lucreze cu mine”, a spus liderul de la Casa Albă.
El a spus de asemenea că speră că va continua să existe o cooperare între cele două partide pentru a oferi ajutor Ucrainei.
„În domeniul politicii externe, sper că vom continua o abordare bipartizană de a ne opune agresiunii Rusiei în Ucraina”, a declarat preşedintele american.
Cât despre relaţia sa cu Kevin McCarthy, cel care probabil va deveni noul speaker al Camerei Reprezentanţilor, Biden a spus că nu a discutat prea mult cu el, însă cel mai probabil va vorbi chiar în cursul acestei zile. În ceea ce priveşte modul în care vor colabora eventual pe viitor, Biden a spus că „există întotdeauna destui oameni în cealaltă echipă, fie că este vorba de democraţi sau de republicani, la care celălalt partid poate face apel, îi poate aborda pentru a obţine ajutor”.
Întrebat şi despre evenutala lansare a unor investigaţii împotriva sa şi a administraţiei sale, în cazul în care republicanii vor câştiga controlul în Congres, președintele american a spus:
„Cred că publicul american vrea ca noi să mergem mai departe şi să facem lucruri pentru oameni. Cred că poporul american va judeca toate acestea. Este aproape o comedie. Adică, este… uitaţi, nu pot controla ce vor face ei. Tot ce pot face este să continui să încerc să fac viaţa mai bună pentru poporul american”.