Situație fără precedent în cadrul conferinței de presă de după summitul de la Geneva, în care liderul american Joe Biden s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Mai exact, președintele SUA s-a arătat extrem de deranjat de unele întrebări ale jurnaliștilor, scrie politico.eu. Prima tensiunea din cadrul conferinței  de presă a survenit după ce Kaitlan Collins, jurnalistă a postului CNN, l-a întrebat pe Biden de ce este optimist că preşedintele Putin şi-ar putea schimba comportamentul provocator după acest summit.

În acest context, Joe Biden a răbufnit. ”Nu sunt încrezător. Unde dracu – ce aţi făcut în tot acest timp ?”, i-a replicat Biden, în timp ce s-a mişcat de pe loc spre grupul de jurnalişti adunaţi. ”Când am spus că sunt încrezător ?”, a continuat el, ridicând degetul arătător pentru a fi mai expresiv.

”Ceea ce am spus a fost – hai să o lămurim -, am spus că ceea ce va schimba comportamentul lor (al Rusiei n.red) este dacă restul lumii reacţionează faţă de ei, şi le diminuează rolul în lume”, a indicat preşedintele SUA.

Joe Biden a răbufnit în fața jurnaliștilor

Jurnalista de la CNN a continuat și cu o altă întrebare care l-a aprins și mai mult pe liderul american. Aceasta l-a întrebat de ce crede că întâlnirea sa cu Putin a fost ”productivă” deşi preşedintele rus ocolise la conferinţa sa separată de presă întrebările despre drepturile omului în Rusia, îndreptând atenţia către problemele de acelaşi fel din SUA.

În acest context, liderul american Joe Biden i-a răspuns jurnalistei că ”şi-a greşit meseria” dacă nu poate sesiza utilitatea acestui summit.

De menționat este faptul că, înainte de a se îmbarca în avion pentru a se întoarce în SUA, preşedintele american a spus că şi-a cerut scuze jurnalistei CNN. Totuşi, el şi-a menţinut părerea despre ceea ce a perceput a fi o puternică înclinaţie spre negativism în presă.

Amintim fatpul că o astfel de confruntare nu a mai avut loc până acum, marcând astfel un final neobişnuit al primului turneu politic întreprins de Biden – la summiturile G7, NATO şi cu şefii principalelor instituţii ale UE – şi care a fost menit să arate imaginea unui preşedinte ce aduce stabilitate după cei patru ani ai preşedinţiei lui Donald Trump, mai scrie sursa citată.

Turnetul lui Joe Biden s-a desfăşurat într-un context diplomatic sensibil, SUA având în continuare divergenţe cu unii aliaţi asupra abordării unor teme preocupante, inclusiv relaţiile cu Rusia sau China. Biden şi Putin s-au întâlnit la Geneva pentru a calma tensiunile dintre ţările lor. În ciuda faptului că ambii oficiali au evocat după summit discuţii într-o atmosferă pozitivă, nu a fost anunțată nicio iniţiativă concretă.