Joe Biden se arată încrezător în economia americană, în ciuda cifrelor dezamăgitoare înregistrate în luna precedentă
Declarația lui Biden a fost făcută într-un discurs pe teme economice susţinut la Casa Albă, în timp ce Departamentul pentru muncă tocmai a anunţat că în noiembrie economia SUA a creat doar 210.000 de locuri de muncă, faţă de 525.000 cât aşteptau specialiştii.
„Americanii s-au întors la muncă şi relansarea angajărilor este foarte puternică”, a declarat Joe Biden.
Joe Biden a mai afirmat că se va asigura că americanii plătesc un „preţ corect” pentru combustibil şi că rafturile magazinelor vor fi bine aprovizionate, precizând că urmează să semneze mai târziu vineri legea finanţării guvernului până la jumătatea lunii februarie, pentru a evita riscul unui shutdown, paralizarea serviciilor guvernamentale, proiect votat in extremis joi de Congres.
Întrebat în finalul discursului de reporteri dacă se simte bine, întrucât avea vocea congestionată şi a tuşit de mai multe ori, Biden a dat asigurări că este ‘OK’, că se testează zilnic de COVID-19 şi că suferă doar de o răceală luată de la un nepoţel de un an şi jumătate „căruia îi place să-l pupe pe bunicul”.
Politica externă a lui Joe Biden
Doctrina politicii externe a lui Joe Biden vede relația viitoare dintre democrații și regimuri autoritare drept una competitivă, însoțită de o bătălie a narațiunilor. Regimurile non-democratice au devenit mai îndrăznețe în represiunea lor, iar multe guverne democratice au regresat din cauză că au adoptat tacticile primelor de restricționare a liberei exprimări și subminare a statului de drept, se arată într-o analiză publicată în The Guardian.
Nici SUA, sub Donald Trump, nu au fost imune la asemenea tendințe. Un grup de reflecție european avertiza săptămâna trecută că mai persistă încă un risc ca SUA să derapeze în autoritarism.
Administrația Biden a anunțat prima din cele două „conferințe pentru democrație” virtuale, care va reuni luna viitoare oficiali guvernamentali, reprezentanți ai societății civile și lideri de afaceri din peste 100 de țări. Poate părea un pic prea mult, dată fiind istoria Americii de împrietenire cu dictatori și răsturnare a unor conducători aleși pe care nu-i plăcea, potrivit The Guardian.