Alegătorii cred că Joe Biden și Donald Trump sunt inapți pentru un nou mandat

Alegătorii americani își exprimă în general scepticismul lor cu privire la aptitudinile mintale ale președintelui american Joe Biden pentru un nou mandat. Mai mult, majoritatea electoratului consideră că potențialul său rival, republicanul Donald Trump, nu este nici el apt din punct de vedere psihic. Cei doi sunt în concurență pentru a obține fotoliul de la Casa Albă. Asta arată un sondaj realizat de Universitatea Quinnipiac și publicat miercuri, conform raportului dpa.

Conform rezultatelor sondajului, 64% dintre respondenți au afirmat că Biden nu este potrivit din punct de vedere mental. În același timp, 51% dintre alegători au declarat că nu cred că Trump este apt din punct de vedere psihic pentru a reveni la Casa Albă.

Biden, 81 de ani, a fost pus sub semnul întrebării în ceea ce privește acuitatea sa mintală. Asta, după publicarea, luna aceasta, a unui raport de investigație de către procurorul special Robert Hur. Acesta l-a caracterizat pe liderul de la Casa Albă drept un „bărbat în vârstă, cu o memorie proastă”. Cu toate acestea, Biden a respins îngrijorările legate de sănătatea sa mentală. El nu a dat nicio indicație că ar intenționa să se retragă din cursa electorală.

Potrivit sondajului național al Universității Quinnipiac, Biden conduce în fața lui Trump cu 4 puncte procentuale în intențiile de vot. Asra, cu toate că două treimi dintre alegători consideră că Biden este prea în vârstă pentru a servi un alt mandat complet la Casa Albă.

Într-un sondaj separat realizat de Economist/YouGov și publicat miercuri, Biden se află în spatele lui Trump cu un punct procentual în intențiile de vot.

Biden la făcut pe Putin „ticălos nebun”

În altă ordine de idei, președintele american Joe Biden l-a caracterizat miercuri pe liderul rus Vladimir Putin drept un „ticălos nebun”. S-a întâmplat în cadrul unui eveniment de strângere de fonduri la San Francisco. Joe Biden a avertizat că amenințarea unui conflict nuclear este mereu prezentă. El a subliniat că amenințarea existențială pentru umanitate este schimbarea climatică, conform relatărilor Reuters.

Expresia folosită de Biden în limba engleză a fost „crazy SOB” (nenorocit nebun). Aceasta este prescurtare pentru „son of a bitch”.

Joe Biden a declarat în fața unui mic grup de donatori că „amenințarea existențială este reprezentată de schimbările climatice.

„Avem un ticălos nebun ca tipul ăsta, Putin, și alții și trebuie să ne facem mereu griji cu privire la conflictele nucleare, dar amenințarea existențială pentru omenire este schimbarea climatică”, a spus președintele SUA.