Statele Unite, Regatul Unit şi Australia au confirmat miercuri constituirea unui nou parteneriat de securitate şi apărare în cadrul căruia Washingtonul şi Londra vor ajuta Australia să se doteze cu submarine cu propulsie nucleară. Noul parteneriat (numit „AUKUS”) se va baza pe o împărtăşire a informaţiilor şi o integrare tehnologică şi industrială sporită în materie de apărare, au explicat preşedintele american, Joe Biden, şi prim-miniştrii britanic, Boris Johnson, şi australian, Scott Morrison, la un summit prin videoconferinţă. „Prima mare iniţiativă a (acestui nou pact numit) ‘AUKUS’ va fi să livreze o flotă de submarine cu propulsie nucleară Australiei”, a explicat Scott Morrison, potrivit La Tribune. 

„Pe baza istoriei noastre comune de democraţii maritime, ne angajăm într-o ambiţie comună pentru a susţine Australia în achiziţionarea de submarine cu propulsie nucleară”, potrivit unui comunicat al celor trei parteneri.

Cei trei lideri s-au angajat deci să coopereze în acest cadru pentru a permite Australiei să se echipeze cu submarine cu propulsie nucleară, mai bine adaptate potrivit lor evoluţiei ameninţărilor din Pacific, unde China se arată din ce în ce mai ambiţioasă. În orice caz, Australia nu caută să se doteze cu arma nucleară, a dat asigurări Scott Morrison, în vreme ce cei trei lideri au promis să acţioneze cu respectarea acordurilor internaţionale de neproliferare.

E vorba de o întoarcere cu 180 de grade pentru Australia, care comandase Franţei 12 submarine cu propulsie clasică din clasa Barracuda, după o competiţie cu compania germană TKMS (ThyssenKrupp Marine Systems) şi consorţiul japonez Mitsubishi/Kawasaki.

Rezilierea contractului cu Naval Group

Acest anunţ a fost urmat de rezilierea contractului pentru 12 submarine dezvoltate şi concepute de Naval Group în cadrul programului de clasă oceanică „Future Submarine Program”. O comandă estimată la 56 de miliarde de euro pe 50 de ani, supranumită „contractul secolului” la semnarea sa în 2019. Prim-ministrul australian a confirmat joi ruperea contractului cu Franţa pentru furnizarea de submarine convenţionale, preferând să construiască submarine cu propulsie nucleară cu ajutorul unor tehnologii americane şi britanice.

„Decizia pe care am luat-o de a nu continua cu submarine de clasa Attack şi să o luăm pe altă cale nu este o schimbare de opinie, este o schimbare de nevoi”, a afirmat Scott Morrison, care a anunţat de asemenea cumpărarea de rachete americane Tomahawk.

„Franţa rămâne un partener cheie în zona indo-pacifică”, a dat asigurări miercuri Joe Biden, ceea ce nu consolează cu totul Parisul, care încheiase în 2019 un „parteneriat strategic” cu Australia. „Este o decizie contrară literei şi spiritului cooperării care prevala între Franţa şi Australia, bazată pe o relaţie de încredere politică ca şi pe dezvoltarea unei baze industriale şi tehnologice de apărare de foarte înalt nivel în Australia”, au explicat miniştrii afacerilor externe şi armatelor, Jean-Yves Le Drian şi Florence Parly, într-un comunicat comun publicat în noaptea de miercuri spre joi. Franţa este întristată, foarte întristată.

„Alegerea americană care duce la îndepărtarea unui aliat şi partener european ca Franţa dintr-un parteneriat structurat cu Australia, în momentul în care noi facem faţă unor provocări fără precedent în regiunea indo-pacifică, fie privind valorile noastre sau respectarea unui multilateralism bazat pe regula dreptului, marchează o lipsă de coerenţă pe care Franţa nu poate decât s-o constate şi s-o regrete”, au precizat ei în acest comunicat comun.

De multe luni, contractul semnat cu Naval Group era foarte criticat în Australia de opoziţia la Scott Morrison, care vede în acest parteneriat strategic cu Statele Unite o oportunitate de a ieşi dintr-un viespar de politică politicianistă australiană. Decizia Australiei este o „mare decepţie” pentru Naval Group, a reacţionat miercuri industria de apărare franceză, care vede o parte a contractului de 50 de miliarde de dolari australieni (31 de miliarde de euro) torpilat de acest anunţ.

„Commonwealthul din Australia nu a dorit să se angajeze în faza următoare a programului, ceea ce este o mare decepţie pentru Naval Group care propunea Australiei un submarin convenţional de superioritate regională cu performanţe excepţionale”, a afirmat grupul într-o declaraţie transmisă AFP.