Preşedintele american Joe Biden, care l-a primit miercuri la Casa Albă pe omologul său sud-coreean Yoon Suk-yeol, a avertizat cu acest prilej că un atac nuclear nord-coreean asupra SUA ori a aliaţilor Washingtonului va însemna sfârşitul regimului condus de preşedintele Kim Jong-un, transmite agenţia EFE.

„Un atac nuclear al Coreei de Nord contra Statelor Unite sau a aliaţilor lor este inacceptabil şi va avea ca rezultat sfârşitul oricărui regim care comite această acţiune”, a spus Biden în timpul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele sud-coreean.

Acord semnat între SUA și Coreea de Sud

Ei au semnat miercuri un acord de intensificare a cooperării militare între ţările lor şi au convenit că un submarin american echipat cu arme nucleare va acosta pentru prima dată în peninsula coreeană în ultimii 40 de ani.

Acordul, denumit Declaraţia de la Washington, cuprinde şi crearea unui mecanism de consultare bilaterală prin care Coreea de Sud va putea participa activ la planurile de răspuns ale SUA în cazul unui incident nuclear în regiune, inclusiv un ipotetic atac nord-coreean.

„Cele două țări au convenit asupra unor consultări prezidențiale bilaterale imediate în cazul unui atac nuclear al Coreei de Nord și au promis să răspundă rapid, copleșitor și decisiv folosind întreaga forță a alianței, inclusiv armele nucleare ale Statelor Unite”, a declarat Yoon.

Totuşi, acordul nu prevede redesfăşurarea de ogive nucleare în Coreea de Sud, după ce acestea au fost retrase de SUA în anul 1991, când cele două Corei s-au angajat într-o declaraţie comună să nu producă şi să nu desfăşoare arme nucleare, înţelegere încălcată între timp de Phenian.

Coreea de Nord refuză reluarea dialogului

Președintele american Joe Biden a reiterat din nou oferta SUA către Coreea de Nord de a purta negocieri diplomatice cu privire la programele sale nucleare și de rachete, o ofertă care a fost ignorată de liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Coreea de Nord a respins toate cererile din partea SUA şi Coreei de Sud de reluare a dialogului şi a efectuat un număr record de teste în ultimii doi ani, inclusiv cu lansări de rachete balistice intercontinentale (ICBM) care pot lovi teritoriul SUA.