Așadar, sursele agenției Reuters precizează că echipa președintelui american Joe Biden ar putea schimba întreaga politică a Statelor Unite ale Americii. Așadar, SUA ar putea livra către Arabia Saudită numai arme defensive.
Patru persoane care cunosc atitudinea noii administraţii de la Washington susţin că oficialii evaluează gama de echipamente militare şi instruirea furnizată armatei saudite, pentru a stabili ce anume poate fi considerat defensiv. Ar putea fi anulate acorduri din trecut care constituie ameninţări pentru drepturile omului; s-ar putea însă merge mai departe, prin limitarea obiectului contractelor viitoare.
Arabia Saudită trebuie să își apere poporul și teritoriul
O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american a declarat că „ne concentrăm asupra încheierii conflictului din Yemen, dar ne asigurăm în acelaşi timp că Arabia Saudită dispune de tot ce este necesar pentru a-şi apăra teritoriul şi poporul”. Ea a adăugat că Biden a promis că va înceta sprijinul militar pentru campania militară condusă de saudiţi împotriva rebelilor Houthi.
Arabia Saudită are probleme grave legate de drepturile omului, dar este totodată şi unul din cei mai apropiaţi aliaţi ai Statelor Unite, reaminteşte Reuters.
Se caută delimitarea între arme ofensive și material defensiv
Un funcţionar parlamentar la curent cu problema afirmă că oamenii preşedintelui „încearcă să afle care este delimitarea între arme ofensive şi material defensiv”.
În termenii folosiţi de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, este pe cale să aibă loc o „recalibrare” a relaţiilor între Washington şi Riad.
Sursa foto: Facebook