Celebra platformă de tranzacționare FTX traversează o perioadă complicată. Noul CEO poartă o responsabilitate enormă pe umeri pentru a scoate compania din faliment.
John J. Ray este noul CEO al platformei FTX
John J. Ray este noul director executiv al platformei de tranzacționare FTX. Acesta are misiunea de a restructura compania și de a o scoate din faliment. Noul CEO al platformei va încasa în jur de 1.300 de dolari pe oră. De asemenea, la această sumă se mai adaugă și alte cheltuieli. John J. Ray trebuie să rezolve problema pe care magistrații americani o numesc „una dintre cele mai mari fraude din istoria SUA”.
Salariul noului CEO al platformei FTX ajunge la 2.6 milioane de dolari. Toată suma este achitată integral de investitorii blocați în această companie. Noul CEO Ray și echipa sa lucrează la fel ca avocații și bancherii care operează o procedură de faliment, nu direct pentru companie.
Ray și echipa sa a reușit să recupereze pentru FTX aproape un miliard de dolari
Echipa lui John J. Ray este formată din 4 oameni, care au activat în trecut în calitate de directori financiari, directori de informații și administrație. Și aceștia primesc peste 4.200 de dolari pe oră, suma totală ajungând la 8.45 de milioane de dolar pe an.
De asemenea, la scurt timp după falimentarea platformei, munca lui John J. Ray a prezentat rezultate notabile, echipa sa reușind să recupereze pentru FTX aproape un miliard de dolari. Noul CEO a mai avut cazuri cunoscute de companii aflate în prag de faliment la care a lucrat, cum ar fi Enron sau Nortel.
Elita americană încearcă să se distanțeze de vedeta cripto Sam Bankman-Fried
Scena politică din SUA a fost zguduită de căderea în dizgraţie a fondatorului FTX, Sam Bankman-Fried. Elita americană încearcă să se distanţeze de fosta vedetă cripto, după ce acesta a fost acuzat că a orchestrat o fraudă uriaşă.
Așadar, oficialii americani încearcă să se distanţeze de fondatorul platformei de tranzacţionare FTX, după ce a beneficiat de contribuţii financiare enorme din partea lui Sam Bankman-Fried.
Sam Bankman-Fried devenise în ultimii ani unul din cei mai mari donatori declaraţi ai Partidului Democrat, a informat AFP. Totuși, el susține că a finanţat, în aceeaşi proporţie, dar în mod ocult, tabăra republicană.