John Oldham, președintele Ford România, a acordat un interviu revistei Capital în care a explicat în ce stadiu se află industrializarea modelului EcoSport la uzina din Craiova, ce profil trebuie să aibă cei aproximativ 1.000 de noi angajați de care are nevoie și care este planul său pentru a menține competitivitatea diviziei românești a marelui grup american.
În ianuarie 2016, John Oldham a preluat conducerea uzinei din România de la Jan Gijsen. Anterior, actualul președinte al Ford România a fost Manager Asistent – Operaţiuni Vehicule Craiova, post în care a ajuns după doi ani la conducerea uzinei de motoare. Oldham are o experiență de peste 35 de ani în cadrul Ford Marea Britanie şi Ford Europa.
Capital: De când vă aflați în România?
John Oldham: Acum patru ani mi-am început activitatea aici și tot atunci m-am mutat în România. Înainte mai vizitasem țara de câteva ori.
Capital: Cunoașteți, deci, țara. Ce vă place și ce nu în România?
John Oldham: Cred că România este incredibilă. O țară mare și extrem de frumoasă, cu oameni foarte frumoși și primitori. Îmi mai place mâncarea de aici și cultura locului.
Capital: Este următorul model care va fi produs la Craiova, SUV-ul EcoSport, soluția pentru ca uzina să atingă capacitatea sa maximă?
John Oldham: SUV-ul EcoSport este o mare oportunitate pentru noi, una pe care o vom utiliza la maximum. Vorbim despre unul dintre acele produse extraordinare care vor marca un segment de piață aflat într-o creștere semnificativă. Desigur, vom continua să căutăm și alte oportunități pentru uzina de aici, să aducem noi produse la Craiova. Deocamdată, obiectivul nostru este să lansăm așa cum trebuie EcoSport, ceva mai târziu în acest an.
Capital: Dar îmi puteți spune cât din capacitate va fi ocupată odată cu intrarea în producție a noului SUV?
John Oldham: Vă pot spune doar că implementarea noului produs înseamnă modificări majore ale liniilor de producție. Sunt transformări importante în departamentul de caroserie astfel încât să îl facem mult mai flexibil. La un moment dat, vom ocupa complet acea zonă. În secția vopsitorie suntem foarte aproape de finalizarea lucrărilor de modificare a procesului industrial, iar pe linia de asamblare finală am muncit deja mult pentru a putea implementa EcoSport.
Capital: În România toți vorbesc despre uzina de vehicule, dar o uită pe cea de motoare care merge la capacitate aproape maximă.
John Oldham: Uzina de motoare este una ultramodernă. Puțini vorbesc despre ea, dar acolo chiar avem aparatură de înaltă performanță. Pe măsură ce vom crește producția de mașini se va majora, desigur, și volumul de muncă al uzinei de motoare.
Capital: Dar, revenind, aveți nevoie de un al treilea produs pentru a atinge capacitatea instalată a uzinei de vehicule? Sau este suficientă o modificare a modelului B-Max?
John Oldham: B-Max rămâne în portofoliul nostru. EcoSport se va adăuga acestui produs, însă căutăm mereu noi oportunități, cum spuneam.
Capital: Ce înțelegeți prin „noi oportunități”? De ce aveți nevoie pentru a produce la capacitate maximă?
John Oldham: Avem nevoie ca piața SUV-urilor mici să crească în continuare. Noi suntem o uzină care asamblează modele de clasă B așa că trebuie ca mașinile pe această platformă să aibă cât mai mulți clienți. Prin urmare, orice nișă nou apărută sau creștere a vânzărilor în zona B a pieței este binevenită pentru noi.
Capital: Dar de ce a durat atât de mult luarea deciziei de a asambla EcoSport în Europa? El este produs de ani buni în India, iar piața europeană de astfel de SUV-uri a tot crescut în ultimii ani.
John Oldham: Ca să fiu sincer nu cred că a durat mult aducerea EcoSport în Europa. Am studiat atent creșterea pieței de SUV-uri mici și am reacționat atunci când am fost convinși că acest segment de piață are un viitor cert. De la Craiova vom alimenta întreaga piață europeană cu un model extraordinar, inovativ și cu un design foarte atractiv.
Capital: Dar nu credeți că ați întârziat puțin cu acest SUV de clasă B? Piața este deja plină de astfel de mașini.
John Oldham: Nu, deloc. EcoSport completează perfect familia noastră de SUV-uri precum Kuga și Edge. Așa cum știți, inițial am importat EcoSport din India pentru piața europeană, iar această strategie a creat premisele succesului pentru model.
Capital: Vor exista diferențe între EcoSport-ul produs în România și cel asamblat în India?
John Oldham: Vorbim despre un produs global. Dar este prea devreme să discutăm despre detaliile modelului care va fi produs în România.
Capital: Și când vom vedea primul EcoSport „made in Craiova” pe șosele?
John Oldham: În toamnă. Nici aici nu pot intra în detalii. 2018 va fi primul an complet în care EcoSport se va afla în vânzare pe toate piețele europene.
Capital: Ați anunțat recent că aveți nevoie de circa 1.000 de noi angajați pentru uzina din Craiova. Ce fel de oameni căutați?
John Oldham: Asemănători celor pe care îi avem deja. Uzina aceasta a crescut odată cu angajații săi. Cu oameni din Craiova și din împrejurimi. Sunt oameni pasionați de ceea ce fac, cu o atitudine bună și dornici de a învăța lucruri noi. Asta este foarte important pentru noi. Nu contează dacă sunt bărbați sau femei și nici ce vârstă au. Nu vă pot face un profil al angajatului ideal. Dacă vom gasi oameni cu aceeași etică a muncii pe care o au angajații actuali viitorul ne va fi asigurat. Am tot vorbit despre asta cu firma care ne ajută la recrutări. Vrem oameni entuziaști, care vor să crească alături de noi. Recent am adus noi oameni în zona de management. Toți, sau aproape toți, au venit din uzină. Oameni care cunosc întregul proces tehnologic și își doresc mai mult.
Capital: Dar sunt suficienți oameni dornici de muncă în Craiova?
John Oldham: Firma de recurtare cu care lucrăm, Manpower, ne-a asigurat că vom găsi ceea ce căutăm. Persoane care vor trece cu ușurință prin procesul de recrutare care presupune interviuri, dar și teste specifice. Căutăm atât oameni cu experiență în domenii precum mecanică, electronică sau automatizare cât și ucenici dornici să învețe o meserie nouă. În plus, mizăm și pe colaborarea cu facultățile din Craiova cu care avem o relație foarte bună. De altfel, cu câteva zile în urmă, am deschis și laboratorul de Mecatronică, o facilitate de ultimă generație.
Capital: Noii angajați vor avea contracte cu termen limitat sau îi angajați permanent?
John Oldham: Intenția noastră este de a avea un mix din amândouă. Asta este strategia companiei. Mixul ne ajută să ne adaptăm la condițiile oferite de piață.
Capital: Toată lumea vorbește despre competitivitate în ultimii ani. Aici intră atât salarizarea angajaților cât și costurile logistice influențate de infrastructură sau cele de aprovizionare cu componente. Este România căutată în special pentru salariile mici? Pentru că infrastructură nu prea avem.
John Oldham: Suntem o uzină competitivă. Avem grijă să ne asigurăm, împreună cu sindicatele, că din punct de vedere salarial suntem acolo unde trebuie. Sper că vom rămâne competitivi din toate punctele de vedere pentru că acesta este motivul pentru care ne aflăm aici, la Craiova.
Capital: La capitolul competitivitate, pe lângă salarii, intră și infrastructura. Un capitol la care România dezamăgește.
John Oldham: Infrastructura este foarte importantă pentru noi. Am vorbit despre asta de nenumărate ori cu oficialii guvernamentali de aici. Chiar și cu primul-ministru cu ocazia vizitei sale la Craiova. Sperăm să ne ajute cu realizarea unei autostrăzi sau a unui drum expres între Pitești și Craiova. Pe măsură ce creștem producția infrastructura este tot mai importantă. Ne bucurăm că avem acum măcar centura de sud a Craiovei. Dar vom avea circa 600 de camioane care vor veni zilnic către uzină și asta ne dă fiori. Nici pe calea ferată nu putem activa la nivelul pe care îl dorim. Odată cu EcoSport vom crește ritmul expedierilor, iar timpul în care un tren ajunge de la Craiova la Constanța, în port, este de circa 14 ore. Garniturile merg, în medie, cu 17 km/h. Este greu de acceptat. Ne afectează grav competitivitatea.
Capital: Dar aveți suficienți furnizori în România? Și ei intră la capitolul competitivitate.
John Oldham: Avem. Sunt nouă doar la noi pe platforma industrială. Îmi doresc să avem tot mai mulți furnizori în apropiere. Eu îi încurajez să vină aici, dar este decizia lor. Acum circa 40% dintre piesele pentru B-Max sunt furnizate de peste 50 de colaboratori cu unități de producție din România.
Capital: Cu autoritățile române cum colaborați?
John Oldham: Foarte bine. Atât fostul primar, Olguța Vasilescu, cât și cel actual ne ajută foarte mult. Și Consiliul Județean sau Predectura pun umărul la succesul nostru. Să nu uităm că avem un aeroport la Craiova care acum ne ajută să transportăm specialiști Ford din întreaga lume în Oltenia. Circa 80 de persoane, în special din Koln, vin în fiecare săptămână la uzina noastră pe calea aerului.
Capital: După intrarea în producție a modelului EcoSport, B-Max va ieși din portofoliul uzinei din Craiova?
John Oldham: B-MAX este un produs foarte bun si de care suntem foarte buni. Acum producem între 290 și 300 de unități B-Max pe zi. Chiar am crescut puțin cadența pentru că există cerere pentru acest produs. Strategia noastra este mereu aceea de a adapta volumele de productie la cererea de piață.
Capital: Dar în Românai vindeți doar o foarte mică parte din producție.
John Oldham: Modelul nu a fost dezvoltat pentru piața din România. Este un model global. Sunt state în care se vinde mai bine și altele unde nu este la fel de căutat. Dar EcoSport sigur va fi mult mai bine vândut în România. Cred că românii se află doar la începutul unei povești de dragoste cu SUV-urile. Când am fost acum câteva zile acasă, în Marea Britanie, după o lipsă de câteva luni, am fost uimit de numărul mare de astfel de mașini de pe șosele.
„Pentru a avea o afacere de succes trebuie să ai trei ingrediente: fabrica, produsul și oamenii. La noi toate sunt la cote superioare, dar oamenii sunt, de departe, cei mai valoroși. Și chiar cred asta, nu doar o spun.”
„Trebuie să lansăm noul EcoSport fără probleme. Iar oamenii noștri ne ajută enorm în această direcție. Este incredibil să vezi modul în care românii vor să învețe lucruri noi și să găsească soluții pentru a face acest produs cât mai performant.”
„Circa 90% dintre mașinile produse le expediem acum pe calea ferată, dar vom avea nevoie de tot mai multe transporturi ale furnizorilor, iar acestea vin pe șosea”.
(Articol publicat în ediția de luni, 24 aprilie, a revistei Capital)