Gigantul farmaceutic Johnson & Johnson a anunţat achiziţia unei participaţii de 18% din compania olandeză Crucell NV ca parte a unui acord de cooperare cu privire la tratamentul şi prevenirea gripei. Compania americană va plăti 301,8 milioane de euro (442,7 milioane de dolari) pentru 14,6 milioane de acţiuni ale Crucell. "Suntem foarte bucuroşi de încheierea acestei afaceri deoarece Crucell ne va oferi know-how în ceea ce priveşte tratamentele pentru gripă şi dezvoltarea de
Gigantul farmaceutic Johnson & Johnson a anunţat achiziţia unei participaţii de 18% din compania olandeză Crucell NV ca parte a unui acord de cooperare cu privire la tratamentul şi prevenirea gripei.
Compania americană va plăti 301,8 milioane de euro (442,7 milioane de dolari) pentru 14,6 milioane de acţiuni ale Crucell.
„Suntem foarte bucuroşi de încheierea acestei afaceri deoarece Crucell ne va oferi know-how în ceea ce priveşte tratamentele pentru gripă şi dezvoltarea de vaccinuri”, a declarat Paul Stoffels, şef al departamentului de cercetare şi dezvoltare farmaceutică în cadrul Johnson & Johnson.
Cele două companii vor lucra iniţial pentru dezvoltarea şi lansarea unui tratament, pentru ca apoi să găsească vaccinul care va putea preveni orice tip de gripă.
Anunţul înţelegerii dintre J&J şi Crucell a crescut acţiunile companiei olandeze cu 7,2%, la 17,10 euro.
SURSA: WSJ