TOP 300 CAPITAL: Cei mai tineri milionari din România

Chiar dacă majoritatea tinerilor milionari din Top 300 au moștenit afacerile de la părinți, sunt și excepții. Iar acestea vin, de obicei, din domenii de activitate care au luat amploare în ultimul deceniu.

Cel mai „tânăr“ astfel de sector, care dă și milionari pe bandă rulantă, este IT-ul. Dar să privim mai îndeaproape. În timp ce afacerile veteranilor din business au scăderi, cele conduse de tineri sunt într-o continuă creștere, lucru care poate elimina prejudecățile legate de vârstă. De la an la an, în Top 300 Capital își fac loc tot mai mulți milionari cu vârste sub 40 de ani. Specificăm genul masculin, pentru că pe acest segment de vârstă, cei mai numeroși sunt bărbații (probabil, vom vedea în anii viitori și femeile, precum Alexandra Copos, Sorana Urdăreanu sau Diana Crăciunescu, care vor prelua, cu adevărat, frâiele afacerilor dezvoltate de tații lor). Există și o excepție. Sau două, depinde cum privim. Este vorba de surorile Voiculescu, Camelia (38 de ani) și Corina (37 de ani). Ambele au moștenit afacerile tatălui lor și se află în fruntea companiilor dezvoltate de Dan Voiculescu.

New entry, de 34 de ani
Anul acesta, cel mai tânăr milionar din Top 300 Capital este Iustin Paraschiv, care la doar 32 de ani a ajuns să controleze afacerile înființate de părinții săi. Primul milion l-a făcut la 23 de ani, iar acum are o avere de 70 de milioane de euro, din care circa 14% provine din agricultură, ceea ce îl plasează printre cei mai bogați fermieri din România. El a intrat în afaceri încă de când era în facultate pentru a-şi ajuta părinţii, care dețineau atunci un abator şi o carmangerie. După un an de muncă, a trecut pe cont propriu și şi-a înfiinţat propria firmă.
A început cu importuri de carne, după care şi-a extins activitatea pe mai multe segmente, de la cultivarea terenurilor, creşterea animalelor până la distribuţia de pesticide și îngrășăminte.
Acum doi ani, a achiziționat fabrica de armament de la Mizil unde are în plan să aducă producția de utiliaje agricole acolo unde, cândva, se produceau mașini de luptă.
Moștenitori sunt și Dan Fiterman și Raluca, sora sa, care continuă afacerile de succes din familie, începute acum mai mult de 80 de ani, la Cernăuţi, în domeniul serviciilor medicale (spitalul Arcadia), al retailului farmaceutic și al producției de medicamente.
Rupem lanțul moștenitorilor cu un antreprenor get-beget, care la doar 27 de ani a înfiintat compania Bilka, devenită din importator de acoperișuri metalice, producător. Horațiu Ţepeș mai deține și firma HG Construct, tot în Brașov. Bilka Steel a înregistrat anul trecut afaceri de 74 milioane de lei, în creștere cu 60% față de 2011, şi o cotă de 15% din piața de profil.
Următorul în top este Sebastian Ghiță, care alături de un alt tânăr milionar, Iulian, Stanciu a înființat cel mai mare grup IT și, tot împreună cu acesta, a reușit o tranzacție-record cu sud-africanii de la Naspers care au cumpărat magazinul online eMag. Un alt tânăr IT-ist milionar este Dan Ștefănescu, new entry în Top 300 ediția trecută, care a reușit să se claseze printre primele firme din IT din România, cu Gersim Impex, unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane mobile din România.