Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, se va afla joi şi vineri într-o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia premierului moldovean, Vlad Filat.
Preşedintele CE soseşte diseară la Chişinău, iar mâine are întrevederi cu Vlad Filat, cu preşedintele Nicolae Timofti şi cu preşedintele parlamentului, Marian Lupu. De asemenea Jose Manuel Barroso va susţine un discurs public la Palatul Naţional, la care au fost invitate aproximativ 1.800 de persoane.
Poliţia de la Chişinău a anunţat că va asigura măsuri sporite de securitate, dar şi că va restricţiona traficul auto pe străzile pe care este preconizat să se deplaseze oficialul european.
Guvernul de la Chişinău, implicat într-un proces de reforme menit să apropie ţara de integrarea în Uniunea Europeană, îşi pune mari speranţe în vizita lui Barroso, sperând că acesta va încuraja acţiunile autorităţilor. Una dintre chestiunile care ar urma să fie discutate de oficialul european se referă la procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
Aceasta va fi prima vizită a unui preşedinte al Comisiei Europene în Republica Moldova, ţară care din 2010 negociază un Acord de asociere, sperând să-l semneze către sfârşitul anului viitor. De asemenea, Republica Moldova este şi în curs de negociere a unui Acord de liberalizare a regimului de vize, fiind considerată o ţară ce realizează cele mai mari progrese în procesul de reforme din cadrul Parteneriatului Estic al UE.
Sursa: Agerpres